Străinii Ştiinţei revin pe rând

0
328

Reunirea Universităţii Craiova se face în trepte, chiar dacă a fost ultima echipă care s-a strâns în perspectiva sezonului 2015-2016. La prima strigare au venit 24 de jucători, dar mulţi dintre ei au fost chemaţi de la echipa a doua a clubului, care la finalul acestei săptămâni susţine prima manşă a barajului pentru promovarea în Liga a III-a. Cârţu şi Săndoi i-au convocat să se acomodeze cu atmosfera primei echipe pe: portarul L. Popescu, fundaşii Marcu, Gârbiţă şi Ciocoteală, mijlocaşii Manea, Iuga şi Dinu şi atacantul Jurj. De altfel, juniorii şi o parte din jucătorii primei echipe nu vor pleca în Austria cu majoritatea lotului, urmând să dispute prima manşă a barajului, sâmbătă, de la ora 17.30, pe arena „Extensiv”.

Absenţi la reunire au fost Bălgrădean, Vătăjelu, Nuno Rocha şi Kay, a căror vacanţă fusese scurtată de convocările la loturile naţionale ale României şi Capului Verde, dar şi Bawab, care era aşteptat ieri, Madson, operat de menisc, brazilianul prinzând doar finalul perioadei de pregătire şi Acka, ivorianul trebuind să-şi schimbe paşaportul, iar formalităţile au durat mai mult, el venind direct în cantonamentul din Austria. Dumitraş n-a efectuat primul antrenament, el urmând să intre în programul echipei în perioada următoare, după operaţia de menisc pe care a suferit-o înaintea încheierii sezonului trecut.

Pe banca tehnică s-a menţinut status-quo-ul în cazul antrenorilor, dar schimbarea a venit în cazul staff-ului medical, Ion Şerban fiind înlocuit de Claudiu Stamatescu. „Dochi” a revenit la Universitatea Craiova, al cărei medic a fost ani la rând, ultimele sezoane petrecându-le însă la Petrolul Ploieşti.

Mazarache e în probe

Noutăţile sunt cele anunţate deja: stoperul bulgar Apostol Popov (al treilea din stânga) şi atacantul Simon Mazarache (primul din stânga), adus în probe de la Dinicu Golescu Câmpulung, formaţie care a retrogradat din Liga a III-a. Acesta are 22 de ani, iar presa musceleană scrie că a venit pe filiera patronului Mihai Rotaru, care este văr cu proprietarul echipei din Câmpulung, acesta recomandându-l pe vârful care a evoluat în trecut şi la Dinamo II. Felix Grigore, managerul general al clubului, a comentat situația lui Mazarache: „Este un jucător pe care dorim să-l vadă antrenorii. L-am urmărit la câteva meciuri de ligă a treia și a lăsat o impresie bună. Îi dăm o șansă, Sorin Cîrțu și Emil Săndoi vor vedea dacă e bun pentru Universitatea“. Lotul prezent la reunirea de pe „Extensiv”: Straton, Popescu (portari), Izvoranu, Avrămia, Briceag, Popov, Achim, Ciocoteală, Marcu, Gârbiţă (fundaşi), Băluţă, Cârstea, Bancu, Sin, Iuga, Târnăcop, Mateiu, Dinu, Manea (mijlocaşi), Herghelegiu, Ivan, Curelea, Jurj şi Mazarache (atacanţi).