Prefectura Dolj: Sfidarea unui primar social-democrat

2
336

La ultima şedinţă a Colegiului prefectural, ţinută în absenţa reprezentantului Guvernului în teritoriu, dar în prezenţa primarilor doljeni, s-a discutat şi despre „cum se va aplica noua lege (n.r. – Legea 165/2013) a retrocedărilor”, „lectori” fiind subprefectul Ionel Ciobotea şi Eugen Marinescu, directorul Direcţiei Verificării Legalităţii Actelor, Informare şi Relaţii Publice din Prefectura Dolj, „experţi” în materie funciară. Polemica declanşată cu primarul comunei Cârcea, Valerică Pupăză, a fost potenţată de ambele „câmpuri”, numai că balanţa dreptăţii înclină de partea acestuia din urmă. Blocat la mantinelă de Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, de mai multă vreme, şi prin aportul noului reprezentant al Guvernului în teritoriu, fără nici o contingenţă cu competenţele încredinţate prin lege. Revenim la polemica de care aminteam dintr-o altă perspectivă. Valerică Pupăză este nu doar primarul comunei Cârcea, aflat la al treilea mandat, ci şi unul dintre vicepreşedinţii PSD Dolj, membru al Biroului Permanent Judeţean şi, bineînţeles, al Consiliului Judeţean PSD şi în orice logică a lucrurilor putea să beneficieze de un plus de înţelepciune, de amenitate, de tact din partea tandemului prefectural Ciobotea-Marinescu. La fel de zglobii ca şi înainte de schimbarea validată prin alegerile legislative din toamna anului trecut. Or, dacă un vicepreşedinte al PSD Dolj, fără a exacerba această dimensiune politică, este persiflat într-o şedinţă publică de nişte funcţionari de duzină ai Prefecturii Dolj, ce nădejdi mai au, la o dreaptă cumpănire a lucrurilor, ceilalţi primari din teritoriu, indiferent de apartenenţa lor politică, când nu iau poziţia ghiocelului. De-aia s-a schimbat puterea în ţara asta prin votul oamenilor, să rămână fixaţi, pentru eternitate, la Prefectura Dolj, Marinescu şi Ciobotea, că sunt funcţionari publici, fără parti-pris-uri politice (!) Deopotrivă experţi în materie funciară. Să procedăm la un stop-cadru. Nu şi-au pus împreună semnăturile pe snopuri de hotărâri ale Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor vizând destructurarea SCDA Şimnic, toate „făcute zdrenţe” prin instanţele de judecată din Craiova şi din toată ţara? Nu au eliberat, în cunoştinţă de cauză, TDP-uri „la cârstaţă”, în desconsiderarea HG 890/2005, completată şi modificată prin HG 832/2005, care interzicea emiterea acestora în condiţiile în care terenurile în cauză nu erau degrevate de orice sarcină? Nu s-a desfiinţat Staţiunea de cercetare şi producere a cartofului de la Mârşani, distribuindu-se terenul acesteia comunelor care revendicau, fără a se obţine în prealabil hotărâre de guvern, conform Legii 213/1998, modificată şi completată, privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia şi condiţiile trecerii terenurilor din domeniul public al statului în domeniul privat? Terenurile Staţiunii de la Mârşani făceau parte din domeniul public al statului şi erau cuprinse expres în enumerarea din Anexa 1 de la Legea 213/1998. După instalarea Guvernului Victor Ponta, anul trecut în luna mai, la puţină vreme Eugen Marinescu s-a transferat „temporar” la ADS, în Capitală, pentru a i se pierde urma prin părţile locului. Când a văzut cu ce „adormiţi” are de-a face a revenit la vatră, pentru a pregăti „cu competenţa ce-l defineşte” aplicarea Legii 165/2013, care „ar trebui să fie – cum declara în urmă cu o săptămână – o amnistie a tuturor greşelilor care s-au făcut”. Cum să nu te doară capul… la asemenea cugetare!

2 COMENTARII

  1. domnule MC, tarema tem, ca la Craiova, azi , va fi desemnat acelasipersonaj, dar , desi este “uns” cu toate …”alifiile”, este si cam singurul care cunoaste problematica fondului funciar, deci , aproape sigur va fi desemnat la aceasta comisie. Sa-i uram succes deplin si sa nu procedeze decat in conditii de legalitate deplina!!

  2. Nea Mircea te mananca rau pixul?poate-ti scot astia titlul cu padurea de 125 ha si contractul de v-c.nu-i mai tine spatele lui Nelu, ca el se afla la capatul unor retrocedari de terenuri din imediata vecinatate a aeroportului pe raza adm. a comunei carcea,ca se supara L.O.V. si-ti cauti sediu pe la periferia orasului.

Comments are closed.