CS Sopot, campioana-surogat a Doljului

0
327

Prin prestaţia din barajul de promovare contra celor de la Ralbex Turcineşti, campioana Doljului, CS Sopot, a alimentat speculaţiile conform cărora nu şi-a justificat prin prestaţia de pe teren prima poziţie în clasamentul Ligii a IV-a Dolj. În disputa de la Severin, de pe stadionul „Termo”, chiar propriii suporteri i-au contestat echipei din Sopot modul în care şi-a apărat şansele, la fel cum se întâmplase şi cu un an în urmă, contra formaţiei Turris Turnu Măgurele. „Iar aţi vândut meciul, de ce naiba aţi mai tras la primul loc în campionat” au sunat reproşurile venite din tribuna populată de suporterii veniţi din comuna omonimă cu oraşul polonez care organizează un celebru festival muzical. Sopotul a irosit pentru a doua oară consecutiv şansa ca judeţul Dolj să aibă o reprezentantă în plus în Liga a III-a, dar mai cu seamă a trezit încă o dată suspiciuni prin modul cum au abordat jocul de baraj. Tratând mai mult decât superficial ocaziile avute contra unui adversar modest şi gafând inexplicabil în apărare la reuşitele celor de la Turcineşti, Sopotul nu şi-a respectat statutul de campioană de judeţ, nearătând că-şi doreşte cu adevărat prezenţa în eşalonul al treilea. De altfel, prezenţa la baraj i-a fost contestată de principala adversară din play-off, FC Podari, la meciurile directe consemnându-se clinciuri şi acuze brutale. Sopotul a primit gol practic la orice ocazie a adversarilor, primul din penalti după un fault aiurea în careul propriu, în zonă laterală, iar celelalte două după o ciudată lipsă de marcaj, înlesnind practic reuşitele celor de la Ralbex. Din păcate, Doljul pierde astfel pentru al treilea an consecutiv meciul de baraj pentru Liga a III-a, ultima echipă care a confirmat statutul de campioană judeţeană fiind Prometeu Craiova, în 2008, când „pompierii” au zdrobit Ştiinţa Dăneasa în drumul spre eşalonul al treilea.