Nicolae Ciucă – Marcel Ciolacu, un tandem politic funcţional!

0
3214

De la tandemul de mare promisiune politică, Victor Ponta – Crin Antonescu, doi dintre artizanii construirii, prin consens, a USL, liberalii şi social-democraţii nu şi-au mai reprimat, cu atâta tact, vivacitatea pasiunilor politice, precum au reuşit, pe mandatul lor de lideri, Nicolae Ciucă şi Marcel Ciolacu, în cadrul actualei coaliţii de guvernare. E drept şi într-un alt context geo-politic, cu totul şi cu totul neliniştitor. Când preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, temperament dubitativ, îşi îmbărbătează colegii de partid să accepte, fără murmure de prisos, rotativa la guvernare, convenită în urmă cu un an şi jumătate, prin protocol, etichetând-o drept „o responsabilitate pentru ţară”, lasă deja impresia că foaia de parcurs a fost parafată în „portul concilierii”, cu omologul său de partid Marcel Ciolacu. Restul, cu schimbarea a două sau mai multe ministere, sunt doar ingrediente ale discuţiilor care se poartă, şi esenţială la momentul de faţă este recâştigarea unei credibilităţi, în faţa partenerilor externi şi conturarea unui proiect de ţară. Fireşte şi unii şi alţii se gândesc, în egală măsură, deja la viitoarele alegeri de anul viitor, un an megaelectoral, şi doresc să se plaseze cât mai avantajos în ochii electoratului. „Bila albă” este stabilitatea guvernării –convergenţa politică- şi absenţa totală a conflictelor în spaţiul public, după ce obosise până şi ura, vlaga duşmănie, patosul ostilităţilor. Sigur că persistă, chiar escaladează destule nemulţumiri sociale, greva generală în educaţie pe 22 mai, pe care ministrul de resort încearcă să o dezamorseze, într-un moment în care liderii coaliţiei sunt copleşiţi de acoperirea deficitului, fiindcă guvernul se împrumută discret, nu e o bagatelă. Reprezentanţii federaţiilor din Educaţie –Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicală din Educaţie „Spiru Haret”, Federaţia Naţională Sindicală „Alma Mater”- au anunţat că peste 79% din cadrele didactice susţin greva generală, căreia i s-ar putea adăuga şi universităţile. Sigur că implacabila rigoare a unor măsuri a rămas atinsă de un virus lexical cu origini paupere, dar una peste alta, cum a mărturisit şi Nicolae Ciucă, s-a reuşit evitarea unor crize prelungite, greu de gestionat, cum s-a şi dovedit anterior. Nicolae Ciucă şi-a asumat şi anumite greşeli, ceea ce, mai rar, la un prim-ministru. Se intră destul de clar într-o nouă fază a coaliţiei, în ale cărei şedinţe se discută măsuri de austeritate bugetară, tăierea unor cheltuieli ş.a.m.d.. Nu e o fericire să preiei mandatul de prim-ministru într-un asemenea moment. Marcel Ciolacu şi-a anunţat deja la o reuniune publică, la care au fost invitaţi mai mulţi preşedinţi de consilii judeţene, mai multă supleţe în deblocarea investiţiilor locale, revederea unor proiecte care stagnează de mai multă vreme, un plus de consecvenţă în accesarea fondurilor europene, susţinerea proiectelor care vin de la comunităţile locale, prin punerea la punct a unor mecanisme menite să asigure finanţarea şi investiţiile pe proiecte majore şi mature. Mai concis: susţinerea investiţiilor în proiectele locale va deveni o obsesie pentru guvernul său. În context, liderul social-democrat, pentru liniştirea spiritelor, susţine că ordonanţa de reducere a cheltuielilor nu va fi un act al austerităţii, şi din perspectivă electorală –avută în vedere- ideea de a tăia în carne vie nu e îmbrăţişată. Aproape cu certitudine rotativa se face. Nu Marcel Ciolacu, nu Nicolae Ciucă modifică acordul convenit, ci partidele respectiv PSD şi PNL, stâlpii coaliţiei, au puterea modificării lui. Rocada va avea loc până la 1 iunie a.c., adică s-a intrat în linie dreaptă. Este o premieră în politica românească. Noul executiv va avea trei vicepremieri, câte unul pentru fiecare formaţiune politică.