Recital extraordinar CÉSAR FRANCK/ PROKOFIEV

0
372

La Filarmonica “Oltenia” Craiova va avea loc miercuri, 18 mai, de la ora 19:00, un recital extraordinar susținut de flautistulCătălin OPRIȚOIU și pianistul Mihai UNGUREANU, soliști concertiști ai simfonicului craiovean. În program vor fi douălucrări de referință: ”Sonata în La major” de CÉSAR FRANCK și “Sonata nr. 2 în Re major” de SERGHEI PROKOFIEV.

CĂTĂLIN OPRIȚOIU – flautist

Cătălin Opriţoiu are un palmares bogat: este multiplu Laureat al Concursului Internaţional „Constantin Silvestri”, România (1990-1993); obține Premiul I la Concursul Naţional de Interpretare, dar și la Concursul Internaţional de Flaut, Timişoara, iar în anul 2007 câştigă locul întâi la Concursul Internaţional de Flaut din Volos, Grecia. În 2004 activează ca solo-flautist al Orchestrei Simfonice din Seul (Coreea de Sud), în 2005 absolvă cursul de măiestrie artistică pentru soliști (Master de solist) în cadrul Universităţii Superioare de Muzică din München (Germania). În acelaşi an, înfiinţează orchestra „Camerata Classica” şi activează ca solist permanent al acesteia, având colaborări în emisiuni radio şi de televiziune. În perioada 1998-2011, Cătălin Opriţoiu a fost prim-flautist al orchestrei filarmonice „George Enescu”, în prezent fiind solist al Orchestrei Simfonice București și solist concertist al Filarmonicii „Oltenia” Craiova.

Apreciat drept reprezentant valoros al şcolii moderne de interpretare, flautistul Cătălin Opriţoiu a susținut numeroase recitaluri camerale și a participat la proiecte de orientare clasică sau contemporană împreună cu ansambluri din cele mai diverse. El a fost, de asemenea, solist concertist pe scene cunoscute din mari centre culturale europene (Elveţia, Spania, Germania, Franţa, Italia, Austria), dar și în Japonia (Tokio Suntory Hall, alături de celebra soprană Sumi Jo), concerte în care a colaborat cu dirijori prestigioși, printre care Seiji Ozawa, Denno Foster, Octav Calleya, Atsushi Nukii, Horia Andreescu, Sergiu Comissiona, Mircea Cristescu, Corneliu Dumbrăveanu, Marian Didu, Cristian Mandeal. Dedicat în egală măsură și activității didactice, Cătălin Opriţoiu este Lector univ. dr. la catedra de flaut a Universității Naționale de Muzică București.

MIHAI UNGUREANU – pianist

Solist concertist al Filarmonicii „Oltenia”, pianistul Mihai Ungureanu apare cu regularitate în viaţa muzicală a ţării şi în străinătate, atrăgându-şi elogiile publicului şi criticii de specialitate. La 16 ani, a debutat cu „Mi bemolul” de Franz Liszt pe scenaFilarmonicii craiovene; în anul 1977, a absolvit cursurile Liceului de Artă din Bănie. Ca student al Academiei de Muzică din capitală, a beneficiat de îndrumările reputaţilor muzicieni Dan Grigore şi Ioana Minei. Din anul 1981, începe să susţină o intensă activitate concertistică, colaborând cu toate orchestrele simfonice din ţară, deosebita sa prezenţă scenică fiind apreciată şi peste hotare.

În ipostazele de solist, interpret de muzică de cameră şi acompaniator, Mihai Ungureanu a concertat în centre culturale renumite din majoritatea țărilor din Europa, America de Nord și de Sud (în S. U. A., Canada, Argentina şi Brazilia a susţinut o serie de concerte cu orchestra și recitaluri de mare succes), din Rusia (ex-U. R. S. S.) şi din spaţiul asiatic (Japonia, Coreea de Sud, Republica Islamică Iran, Liban). Este laureatul mai multor competiţii naţionale şi a fost distins cu Premiul ATM (Premiul Criticii Muzicale/1986). De asemenea, participă frecvent în juriile unor importante concursuri internaţionale. În calitate de director general (în perioadele 1990 – 2000 şi 2003 – 2009) şi de director artistic (între 2001 – 2003 și 2012 – 2016) al Filarmonicii „Oltenia”, a întreprins şi organizat numeroase turnee peste hotare (în Italia, Germania, Franţa, Belgia, Elveţia, Spania, Gibraltar, Ungaria, Austria, Grecia, Serbia, Macedonia, Coreea de Sud, Republica Moldova). Mihai Ungureanu s-a implicat şi în realizarea unor valoroase înregistrări discografice la casa Electrecord – Bucureşti, promovând atât repertoriul autohton, cât şi pagini de referinţă din creaţia universală.

Sonata în La major” a fost scrisă în ultima decadă a vieţii sale de CÉSAR FRANCK şi reflectă deplina maturitate stilistică ce-i caracterizează întreaga creaţie din această perioadă. Lucrarea a fost gândită ca un cadou de nuntă pentru compatriotul belgian al lui C. Franck, celebrul violonist Eugène Ysaÿe, care a şi oferit prima audiţie a Sonatei chiar în ziua oficierii căsătoriei sale la 26 septembrie 1886.

Anumiţi muzicologi evită să stabilească conexiuni între creaţia unui compozitor şi parcursul biografic al acestuia, supus determinismului socio-istoric. Cu toate acestea, în cazul creaţiei lui PROKOFIEV din anii ’40 nu se poate face abstracţie de influenţa factorului social, dat fiind faptul că în lucrările sale se reflectă pe deplin tulburătoarea nelinişte şi groaza exercitată asupra sa de cumplitele experienţe trăite în anii marelui război (în acest sens, Sonatele pentru pian nr. 6 – 8 au fost supranumite “sonatele din vremea războiului”). Cu toate acestea, în pofida terorii acelor ani de restrişte, PROKOFIEV a scris atunci una dintre cele mai lirice lucrări:Sonata în Re major”, op. 94.