Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a prezidat, astăzi, reuniunea de la Palatul Victoria a Comitetului de monitorizare a Planului Național de Redresare și Reziliență al României. Cu acest prilej, a fost analizată situația apelurilor de proiecte competitive necesare pentru investițiile prevăzute și aprobate în cadrul PNRR.
Prin activitatea de până acum, Guvernul a dovedit că și-a îndeplinit obiectivele pentru fiecare etapă a PNRR și o va face în continuare, a subliniat șeful Executivului.
În contextul în care, săptămâna trecută, Comisia Europeană a dat undă verde mai multor măsuri propuse de România pentru implementarea PNRR și a schemelor de ajutor de stat așteptate de IMM-uri, premierul Nicolae-Ionel Ciucă a solicitat instituțiilor care gestionează implementarea PNRR continuarea dialogului cu experții Comisiei Europene astfel încât România să poată accesa resursele puse la dispoziție în cadrul acestui Plan.
”Vrem să ne asigurăm că pașii pe care îi parcurgem sunt optimi pentru atingerea țintelor și jaloanelor asumate de România. Continuarea dialogului cu Comisia Europeană ne dă posibilitatea să clarificăm din timp toate acele elemente luate în considerare de experți la evaluarea apelurilor de proiecte finanțate prin PNRR. Timpul și ritmul în care acționăm acum sunt decisive pentru ca reformele și investițiile pe care România și le-a propus să se concretizeze cât mai repede în beneficiul românilor și economiei naționale”, a subliniat prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă.
În cadrul PNRR, în Decizia de punere în aplicare a Consiliului din 3 noiembrie 2021 de aprobare a evaluării planului de redresare și reziliență al României (CID), sunt prevăzute și aprobate investiții care includ 69 apeluri de proiecte competitive, cu o valoare totală de 13,462 mld EUR (reprezentând aprox. 47% din valoarea totală a PNRR), din care 28 au termen de lansare în primele două trimestre ale acestui an.
Până acum au fost identificate 20 de apeluri care includ scheme care trebuie notificate la Consiliul Concurenței, a rezultat din analiza datelor puse la dispoziție de ministere și celelalte instituții care gestionează implementarea PNRR. Dintre acestea, 8 au fost avizate sau sunt în curs de avizare la Consiliul Concurenței, iar restul de 12 se află în diverse stadii de elaborare. Este vorba despre proiecte de investiții care vizează pădurile și protecția biodiversității, managementul deșeurilor, eficiența energetică și reziliența clădirilor, domeniul energiei, transformarea digitală, sprijin pentru mediul de afaceri și cercetare, dezvoltare și inovare, dezvoltarea infrastructurii pentru transportul verde, turismul, cultura și buna guvernanță.
“Felicit Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației pentru că azi, în primele trei ore de la lansarea proiectelor, a înregistrat deja cereri de finanțare pentru peste 800 de milioane de euro din bugetul total de 2,7 miliarde al Fondului Local, componentă a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Procedurile transparente și buna organizare sunt necesare pentru a ne asigura că reușim să accesăm fiecare euro din cele 30 de miliarde”, a declarat prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă.