Calopăr: În aşteptarea auditorilor publici ai Camerei de Conturi Dolj!

0
1463

Ultimul control al auditorilor publici externi ai Camerei de Conturi Dolj, care pun sub lupă cheltuirea banului public, la Calopăr, a avut loc prin 2020, potrivit surselor noastre, mai exact pe mandatul fostului primar Marin Cătălina. Conform metodologiei riguroase instituite, un nou control la Primăria Calopăr ar urma să aibă loc anul viitor, dacă nu va fi cumva devansat, din motive care par destul de serioase. La o evaluare aproximativă. Oricum, primarul actual Daniel Bobin nu se poate autoamăgi că auditorii instituţiei menţionate nu vor descinde şi la Primăria Calopăr pentru controlul de regularitate (legalitate), auditul de performanţă precum şi cel asupra fondurilor provenite din asistenţa financiară europeană. După întâmplarea de luna trecută, când Daniel Bobin a dispus –de neînţeles, de-a dreptul aberant- trimiterea unui buldoexcavator al Primăriei pentru a croi un drum de hotar printr-o parcelă cultivată cu floarea-soarelui, administrată de Cerealcom Segarcea, despre care s-a scris, Parchetul de pe lângă Judecătoria Segarcea are în lucru dosarul penal întocmit, fie la sesizarea poliţiei, fie la plângerea prealebilă. N-avem idee, şi nu acest detaliu interesează, ci mai degrabă soluţia procurorului de caz. Între timp, ne-am trezit, cum se mai întâmplă, cu o întreagă „documentare” privind activitatea neobosită, dar lucrativă, a primarului Bobin şi a acoliţilor săi. Să admitem că nu toate faptele enumerate, inventariate, pomenite în „sesizare” sunt verosimile, că mai sunt şi exagerări, că nu de dracu’ atât de negru, cum se spune, dar îndoieli rezonabile rămân. Şi după toată descrierea, Bobin Daniel, în echipă cu viceprimarul Pavel Marius, acesta din urmă devastat uneori de dezordini comportamentale, „lucrează” bine, sunt harnici şi nu doar în folosul comunităţii. N-avem de unde să ştim dacă firma SC Bianluiz Trust Construct SRL –având obiect de activitate comerţul cu materiale de construcţie- este administrată de soţia primarului, Cristina Bobin, şi are afaceri cu SC Rareş Vectra SRL (un atelier auto înfiinţat în cadrul proiectului „POCU 10187 – Promovarea incluziunii şi combaterea sărăciei în zonele marginalizate prin activităţi inovative”), cu CGC First Cons SRL sau SC Răzvan Lucan Auto SRL, în condiţiile în care liderul proiectului este chiar actualul primar. Se mai spune, între altele, că pe spaţiul pe care îl deţine în satul Calopăr şi-a construit două hale mari cu destinaţia de depozit şi alte anexe pentru care nu deţine autorizaţia de rigoare şi certificatul de urbanism ş.a.m.d.. Picantă ni s-a părut întâmplarea următoare, bănuită a nu fi confecţionată de rău-voitori: fiind naş la o nuntă în satul Panaghia, Daniel Bobin a admis, cu duhovnicească generozitate, instalarea cortului pe terenul şcolii generale, cablarea la stâlpul de electrificare din reţea, pentru folosirea curentului electric, de asemenea fără aprobare, şi cum petrecerea voluptoasă s-a prelungit timp de mai multe zile, veselia a fost la ea acasă. O altă minune, realmente neverosimilă: din perimetrul curţii Primăriei s-a cedat cu bună ştiinţă o suprafaţă de teren în favoarea proprietăţii vecine, pentru acest demers modificându-se cadastrul Primăriei. Adică s-a operat asupra regimului juridic al dreptului de proprietate asupra domeniului public, trecut în domeniul privat(!). Nu enumerăm toate faptele care i se pun în cârca deloc firavă ale primarului Bobin Daniel şi nici nu le supralicităm. Opinăm doar că la Calopăr, după toate semnalele, se întâmplă lucruri interesante, adică primarul şi ai lui cred că legea sunt ei. Uneori şi clamează asta, cum au mai făcut-o şi alţii.