Polițist doljean condamnat definitiv pentru luare de mită

0
310

Agentul Postului de Poliţie Verbiţa, din cadrul IPJ Dolj, prins în flagrant, în luna ianuarie, a anului trecut, primind 150 de lei şpagă pentru a nu lua măsurile legale faţă de un doljean pe care îl prinsese cu un transport de lemne fără documente legale, a fost condamnat definitiv, ieri, la 3 ani de închisoare cu suspendare şi 70 de zile de muncă în folosul comunităţii.

Reamintim că ofiţerii Serviciului Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Dolj, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, au organizat, pe 16 ianuarie 2017, prinderea în flagrant a unui agent de poliţie din cadrul Postului de Poliţie Verbiţa. Agentul, Bogdan Ştefan Popîrţan, de 25 de ani, în cursul lunii decembrie 2016, l-a depistat pe denunţător în timp ce transporta material lemnos, fără a deţine documente de provenienţă şi, pentru a nu-l amenda şi a nu dispune confiscarea căruţei şi a hamului, i-a pretins acestuia diverse sume de bani. Potrivit anchetatorilor, poliţistul l-a abordat în mai multe rânduri pe doljean, ultima dată pe 14 ianuarie, ocazie cu care i-a solicitat din nou bani, stabilind să se întâlnească două zile mai târziu, pentru remiterea sumei pretinse. Bărbatul s-a prezentat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj şi a povestit totul, în baza denunţului fiind puse la punct detaliile prinderii în flagrant. Poliţistul a fost prins după ce primise suma de 150 lei de la denunţător. A fost ridicat şi adus la Craiova, la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, a fost audiat și apoi reținut pentru 24 de ore. Pe 17 ianuarie a fost prezentat magistraţilor Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă, însă instanţa a dispus faţă de el măsura arestului la domiciliu. Pe 1 februarie s-a înregistrat la Tribunalul Dolj dosarul în care Bogdan Ştefan Popîrţan a fost trimis în judecată pentru luare de mită, iar pe 2 noiembrie judecătorii de la Tribunalul Dolj au pronunţat sentinţa pe fond. Agentul de poliţie a fost găsit vinovat de luare de mită şi a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare și 70 de zile de muncă în folosul comunităţii. Atât procurorii, cât și inculpatul, au formulat apel, soluționat ieri de Curtea de Apel Craiova. Agentul a rămas cu aceeași pedeapsă, tot cu suspendare: „respinge, ca nefondat, apelul declarat de către Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj. Admite apelul declarat de inculpatul Popîrţan Bogdan Ştefan. Desfiinţează în parte sentinţa penală numărul 631/02 noiembrie 2017 a Tribunalului Dolj în ceea ce priveşte latura penală a cauzei şi, rejudecând: Înlătura obligaţia prev. de art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen. impusă inculpatului Popîrţan Bogdan Ştefan În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. impune condamnatului Popîrţan Bogdan Ştefan să execute următoarea obligaţie: – să frecventeze unul din programele de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Dolj sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate, care nu sunt contrare prezentei decizii. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică”, se arată în hotărârea instanței.