Iran: Europa rămâne unită în faţa lui Donald Trump!

0
320

Reuniţi la Sofia, liderii ţărilor membre UE au convenit asupra unui plan de salvare a acordului iranian, denunţat de SUA. Repudierea pactului nuclear cu Iranul, mutarea ambasadei americane la Ierusalim şi ameninţarea cu un război comercial trans-atlantic, au pus ţările membre UE în situaţia de a se „debarasa de iluzii”, cum afirma Donald Tusk, preşedintele Consiliului European. Emmanuel Macron a pus în discuţie termenii de suveranitate europeană. „Dacă noi acceptăm ca alte mari puteri, înţeleg şi aliaţi (…) se pun în situaţia de a decide pentru diplomaţia noastră, securitatea noastră, atunci noi nu mai suntem suverani”. Liderii blocului comunitar au subliniat ideea păstrării acordului nuclear cu Iranul, în pofida retragerii SUA din acord. Toţi liderii ţărilor membre UE împărtăşesc ideea că acordul nu este perfect, însă trebuie păstrat şi continuate negocierile cu Iranul pe alte teme, precum programul de rachete balistice, a spus pentru presă cancelarul german, Angela Merkel. La rândul său, cancelarul austriac, Sebastian Kurz a spus că important este ca ţările UE să reacţioneze într-o manieră concordantă, ceea ce a fost vizibil în timpul cinei de lucru. „Mai avem câteva săptămâni pentru a-l salva. Nimeni nu poate spune dacă asta va funcţiona, dar noi vom face tot ce este cu putinţă”.