Ca să fii om întreg…

0
312

Ca să fii om întreg, spunea undeva Geo Bogza, atâtea şi atâtea sunt necesare şi între acestea să ştii cum arată câmpia sub razele soarelui, sub razele lunii, dar şi după o ploaie caldă – îndelung aşteptată – în luna mai, când unduie grâul şi foşneşte firav porumbul, cele două plante cerealiere, numite fundamentale, de marele scriitor, sau cele despre care se vorbeşte mai puţin şi sunt atâtea şi atâtea. A plouat, pe toată îndinderea Doljului, într-un moment în care seceta instalată, de-a binelea, ameninţa totul, pământul însetat suna a tingire când îl loveai cu tocul încălţărilor şi imaginea de ansamblu a câmpului devenise descumpănitoare, zguduind făpturile noastre de trestii gânditoare şi înfricoşate. A plouat consistent, pe alocuri nefericit, din cauza grindinei, în câteva localităţi, exact când se sparge imensul gălbenuş de ou al rapiţei şi când grâul, pregătit de spic, la momentul tulbure al pubertăţii, ne vindecă de tristeţe, oboseală şi deşertăciune, ţâşnind cu dârzenie spre cer. Verdele pe care îl proclamă intens, clocotitor, năvalnic, este un strigăt de luptă. Mă încăpăţânez să revin la cauza fermierilor doljeni, a producătorilor agricoli, într-un moment în care ne hrănim, şi o spune ministrul de resort, cu atâtea şi atâtea produse agro-alimentare, îndoielnice, din import. Nu toate demne de toată lauda. Filosofia agrară a lui Petre Daea, nu e cea mai rea cu putinţă, dar nici cea mai inspirată, şi fiindcă avem de ani şi ani o castă politică sclivosită, căreia îi put pământul şi vaca şi nu cunoaşte lumea rurală decât prin prisma intereselor electorale. Ne-am bătut joc, din păcate, de sistemele de irigaţie, considerate pe vremuri obiective de interes strategic, nu am reuşit deplin soluţii de reabilitare, acroşate ulterior, cu costuri deloc neglijabile, şi chiar bunele intenţii, atâtea câte sunt, nu se dovedesc deloc viabile, prin politizarea aiuristică a unor funcţii eminamente tehnice, din reţeaua Agenţiei Naţionale de Imbunătăţiri Funciare, încât îţi faci semnul crucii la ceea ce se întâmplă. Nu în alte părţi, ci chiar aici, la Dolj, un judeţ care contează sensibil în orice discuţie serioasă agrară. Şi decontul dramatic al unui lung şir de iresponsabilităţi politice şi economice rămâne ameninţător. Nu vrem să învăţăm de la alţii, pe care îi putem bănui de maximă competenţă, în materie, nu vrem să preluăm de la ei, ceea ce fac, cu eficienţă maximă, în domeniul irigaţiilor. Discuţie veche. În noianul de ştiri zilnice, cu care suntem asaltaţi, mă întorc şi spun că cea mai importantă – paradoxal neluată în seamă, la dimensiunile reale – este potolirea setei pământului, venită din cer. Exact când nevoia de apă era mai mare.