„Cazul Şarapova”: Fără invitaţie la Roland Garros!

0
72

Tennis - WTA - Rome Open - Maria Sharapova of Russia v Mirjana Lucic-Baroni of Croatia - Rome, Italy - 16/5/17- Sharapova returns the ball. REUTERS/Max Rossi

Federaţia Franceză de Tenis (FFT) a anunţat aseară, via Facebook, că a luat decizia de a nu mai acorda Mariei Şarapova (30 de ani) o invitaţie la actuala ediţie a Turneului Roland Garros (21 mai – 11 iunie) nici pentru tabloul principal, nici pentru calificări, acestea debutând la începutul săptămânii viitoare. Maria Şarapova a câştigat în două rânduri Rolan Garros-ul, în 2012 şi 2014. Un jurnalist, Julien Reboullet, de la rubrica de Tenis a cotidianului L Equipe, opina recent că Maria Şarapova ar trebuie să beneficieze de wild-card, aşa cum s-a întâmplat la turneele de la Stuttgart, Madrid şi Roma. Fosta nr. 1 mondial şi-a ispăşit pedeapsa redusă de TAS, are dreptul de a reveni pe terenurile de tenis şi a-şi continua cariera sportivă. Cum Bernard Giudicelli, preşedintele Federaţiei Franceze de Tenis, invocă în mesajul adresat Mariei Şarapova, în subsidiar, un criteriu de ordin etic „sancţiunea este terminată, aveţi dreptul la respect şi demnitate, dar (…) wild-card se acordă pentru revenirea după accidentări, nu după dopaj” se poate înţelege că la marile turnee de la Stuttgart, Madrid şi Roma nu prevalează aceleaşi norme etice. Şi vexaţi ar putea rămâne organizatorii turneelor respective. Respectând o formă de logică sportivă, Maria Şarapova putea fi invitată în turneul preliminar, de la Roland Garros, oferit publicului care asistă la calificările feminine un spectacol complet. Fireşte, este la latitudinea FFT, pe cine invită prin wild-card şi pe cine nu. Şi, de altfel, Bernard Giudicelli se justifică în acest sens, într-un interviu, pentru L Equipe. Dar Maria Şarapova este dubla câştigătoare a turneului, cum spunea, în 2012 şi 2014. Iar afacerea cu meldonium, oricum am întoare lucrurile, nu a fost suficient de clară, dovadă că TAS a operat reducerea de pedeapsă, fixând-o la numai 15 luni. În partida cu Mirjana Lucic Baroni, de aseară (6-4, 3-6, 1-2- ab.), în turneul de la Roma, din cauza unor dureri la coapsa piciorului stând, Maria Şarapova a abandonat. Primise deja vestea de la preşedintele FFT. Departe de forma sportivă care a consacrat-o, Maria Şarapova va intra în calificări la turneul de la Wimbledon. Că se resimte un iz „politic” în toată povestea, nu e o certitudine, dar…