DNA confirmă existenţa unei cauze penale pentru infracţiunea de şantaj împotriva lui Sebastian Ghiţă

0
291
Sebastian Ghiţă

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a confirmat ieri, la solicitarea HotNews.ro, că există o cauză penală având ca obiect infracţiunea de şantaj imputată deputatului PSD Sebastian Ghiţă. Realitatea.net a scris, joi, că un fost director general al Autorităţii de Management din cadrul POSDRU a depus un denunţ la DNA în care îl acuză pe Sebastian Ghiţă că ar fi făcut presiuni pentru ca firmele pe care le deţine să câştige contracte pe fonduri europene. Potrivit sursei citate, Ghiţă este acuzat şi de trafic de influenţă, astfel încât contractele să fie semnate, iar plăţile din cadrul acestora să fie făcute preferenţial. Solicitat de HotNews.ro să comenteze aceste afirmaţii, Biroul de presă al DNA a precizat, ieri, că „o cauză penală având ca obiect aspectele menţionate de dvs. se află în lucru la DNA”, adăugând că deocamdata nu pot fi furnizate detalii suplimentare, având în vedere prevederile legii. Realitatea.net a revenit ieri cu amănunte, precizând că denunţul a fost făcut de Carmen Roşu, fosta şefă a Autorităţii de Management din cadrul POSDRU. Aceasta ocupă în prezent poziţia şase pe lista Partidului Mişcarea Populară pentru alegerile europarlamentare. Realitatea.net afirmă că în denunţ fostul director îl acuză pe Ghiţă „că a exercitat asupra sa presiuni concretizate în trafic de influenţă şi şantaj, cu referire la contractele firmelor XOR IT System, Teamnet şi Asesoft, care derulau proiecte cu finanţare europeană”. Tot ieri, Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a anunţat, printr-un comunicat, că a început urmărirea penală pentru fapta de ameninţare împotriva deputatului Sebastian Ghiţă, în urma plângerii formulate de primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă (PSD). Primarul Negoiţă, a depus, marţi, la PICCJ, o plângere penală în cazul deputatului Sebastian Ghiţă, după ce acesta l-ar fi ameninţat cu moartea la telefon. Într-o replică pentru HotNews.ro, Sebastian Ghiţă a comentat că Robert Negoiţă şi Carmen Roşu „par nişte conserve care sar atunci când primesc câte un impuls”.