”Caravana Carierei”

0
263

O caravană de consiliere va străbate România şi îi va ajuta pe elevi să se orienteze în alegerea carierei. Blocul Naţional Sindical organizează joi, 19 mai 2011, la Hotel Plaza din Craiova, conferinţa de lansare a proiectului ”Caravana Carierei”, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. „Proiectul implementat de BNS se adresează elevilor de liceu care se pregătesc să păşească spre ciclul superior de învăţământ sau spre piaţa muncii, adolescenţi care au nevoie de îndrumare din partea unor experţi în domeniul dezvoltării profesionale şi personale. Timp de un an şi jumătate, o echipă de specialişti va străbate 21 de judeţe, va merge în licee şi școli profesionale şi va discuta cu elevii în cadru formal şi informal, ajutându-i să îşi creioneze viitorul în funcţie de aspiraţii, de competenţe şi de tendinţele înregistrate în piaţa muncii” se precizează într-un comunicat de presă al BNS.

1050 de elevi vor primi câte un notebook

În spatele proiectului ”Caravana Carierei” stau două dintre problemele grave cu care se confruntă piaţa muncii din România, şi anume accesul dificil al tinerilor absolvenţi la locuri de muncă şi discrepanţele dintre ofertă şi cererea de forţă de muncă. Dacă autorităţilor le revine responsabilitatea de a reforma piaţa muncii şi sistemul educaţional, dacă angajatorii se concentrează pe pregătirea în timp a resurselor umane, BNS se îndreaptă prin acest proiect direct către cei mici, viitori angajaţi sau viitori antreprenori. Echipa de implementare şi-a propus să consilieze direct, personal, un număr de minim 3.500 de elevi iar 1050 dintre tinerii participanţi la sesiunile de consiliere vor primi din partea proiectului câte un notebook. „Având în vedere faptul că în Craiova se află instituţii de învăţământ apreciate pe plan european şi internaţional dar şi faptul că judeţul Dolj a atras şi atrage investitori români şi străini de calibru, Craiova va fi unul dintre punctele centrale ale acestui proiect” se mai precizează în comunicatul BNS.