Dumitru Măceşanu, primarul Castranovei, aflat în al 4-lea mandat, nu-şi face griji în perspectiva apropiatelor alegeri locale, şi crede că oamenii comunei vor decide, dacă merită sau nu reinvestit. Nu asta e obsesia lui, principala grijă cotidiană, dar fireşte nu rămâne indiferent la ce cred oamenii despre el. Acum la ordinea zilei sunt şantierele în lucru, nu puţine la număr. „Mitică” Măceşanu este fără vorbe de prisos, unul din primarii de top ai Doljului şi dacă are ceva de spus îţi arată comuna. Un mozaic de privelişti, de stiluri, în care e greu să ghiceşti preferinţa, dar indiferent de barocul unor privelişti, indiferent de nestatorniciile altora, comuna este deschisă spre viitor. Şi asta de mulţi ani. În curând Castranova va avea alimentare cu gaze şi asta e marea izbândă, care răsplăteşte aşteptarea localnicilor. De fapt un pariu care trebuia ţinut. O comunitate de oameni harnici, ca pete tot prin părţile locului –le pârâie oasele de muncă-, moştenitoare a unei originale şi străvechi civilizaţii, care se reaşează în tipare noi, cerute de exigenţele vieţii. Comună de foşti moşneni. Istoria locului e una încărcată, dar oricum monografia comunei, sub aripa unor vremuri care s-au dus, trebuie rescrisă şi ar cam fi de lucru la redactarea ei. Întâmplări care la vremea lor au zguduit sau înălţat comunitatea au cedat locul altora, de o densitate mai mult decât notabilă. Până la 1930, când şi-a schimbat denumirea, comuna s-a numit Cacaleţi, termen de origine slavă, care înseamnă „lăcustă”, şi este constituită din satele Castranova şi Puţuri. Comuna s-a primenit, dacă putem spune aşa, nu doar prin ceea ce şi-a anexat în planul infrastructurii -drumuri asfaltate, canalizare, staţie de epurare a apei, şcoală modernă dotată corespunzător, în curând camere video pe arterele de circulaţie şi sediile instituţiilor publice, şi o pistă de biciclete, dar şi un modern sediu de primărie la care efortul financiar propriu este de 75%, la o investiţie de peste 17 miliarde lei vechi- dar şi prin întreaga ei fizionomie, avantajată de anotimpul primăverii. Până una alta, Castranova e un şantier şi asta nu din cauza apropierii alegerilor locale, ci fiindcă proiectele în execuţie au şi ele termenele lor de finalizare. Şi „Mitică” Măceşeanu care a văzut multe, şi nu şi-a pierdut niciodată răbdarea, stăruie asupra lucrului bine făcut, o face cu tact şi vocaţie administrativă. N-a divulgat niciodată, nici apropiaţilor, ce avea de gând să facă, fiindcă doar fapta este un argument şi ea rămâne umbra vorbei. Iar oamenii locului, vârstnici şi tineri te judecă. Restul sunt vorbe. Certitudinele lui s-au întemeiat pe o chibzuinţă, o tenacitate şi o cumsecădenie netrecute cu vederea. La Castranova, din păcate, reporterii –dacă mai există- ajung rar, chiar şi când s-ar fi cuvenit să ajungă mai devreme. Şi când ajung se încăpăţânează să stăruie. Anul acesta, la 21 mai, va fi Ziua Comunei, şi ar fi un prilej, de revăzut cum arată Castranova. Cum spuneam, „Mitică” Măceşanu s-a luat parcă la întrecere cu sine. Şi în lumea asta cu rosturi ştiute pe dinafară, nici el nu ştie dacă este bine sau nu. Oricum strategiile lui au armătură şi contur. Narează frumos. Evident aceste franjuri picante ale unui portret complicat au pentru mine farmecul unei experienţe, în preajma unui doljean de care mă simt legat. Chiar mai legat, acum când ştiu câteva lucruri în plus. Când în 2022 criticul literar Eugen Negrici, fost profesor universitar la Filologia din Craiova, şi decan al Facultăţii, a lansat cartea „Omul din Castranova”, al cărui personaj principal era Victor Măceşanu, bunicul actualului primar, am înţeles multe. De fapt, din ce familie de oameni de ispravă vine „Mitică” Măceşanu.
