Premier League: Doar 9 cluburi favorabile!

0
542

Dur lovit de Covid-19 cu 14.000 de decese, Regatul Unit a anunţat prelungirea, pentru cel puţin trei săptămâni, a izolării instituită la 23 martie a.c.. Pentru reluarea campionatului de fotbal, 9 cluburi de elită sunt favorabile, potrivit „Daily Mirror”, încheierea acestuia fiind preconizată, ca dată calendaristică, pentru sfârşitul lunii iunie. În felul acesta se evită implicaţiile sau litigiile legate de contractele jucătorilor şi cele ale sponsorilor. O alternativă la această dată limită de încheiere a sezonului ar fi validarea clasamentului actual cu Liverpool (25 puncte avans) campioană, după 30 de ani de aşteptare, dar contestaţii judiciare din partea echipelor aflate la retrogradare sau non-calificate în cupele europene. Conducătorii cluburilor din Premier League se întâlnesc astăzi pentru a discuta modalitatea unei posibile reluări a campionatului.