Prestigioasa corală ”Armonia” va concerta la Craiova

0
453

În sala Filarmonicii „Oltenia” va avea loc mâine, 18 aprilie, de la ora 19.00, concertul extraordinar de folclor şi muzică patriotică în interpretare coral-instrumentală “Noi suntem ai României”, susţinut de prestigioasa Corală Academică “Armonia” şi Orchestra Folclorică “Muzica Divertis” – orchestraţie Valeriu Caşcaval, Ion Croitoru, conducător artistic Anton Slavici. Dirijor: arhid. lect. univ. dr. Ion Iulian Dumitru. Preţuri bilete: 15 lei; 10 lei (elevi, studenţi, pensionari).

Corala bărbătească “Armonia”

Corala bărbătească “Armonia” a fost înființată în anul 2001 la inițiativa arhid. asist. univ. drd. Ion-Iulian Dumitru, în cadrul Seminarului Teologic Ortodox din Tulcea. Anul 2001 reprezintă un moment important în evoluția coralei , pe perioada acestuia bucurându-se de o vastă activitate muzicală. Prima diplomă de excelență, respectiv primul loc, a fost obținut la Festivalul de colinde “Leru-I ler”.

În perioada 2006-2011, Corala “Armonia” are parte de numeroase invitaţii în afara graniţelor ţării: an de an, de Sfintele Paşti şi Sărbătorile Naşterii Domnului, corala este invitată în Parohia Ortodoxă Sfântul Nicolae din Oraşul Castellion, Spania, unde, în prezenţa miilor de români şi spanioli, susţine concerte extraordinare. De asemenea, în aceeași perioadă a existat o fructuoasă colaborare cu Institutul Cultural Român, concertând în cele mai mari orașe al Europei (Dublin, Londra, Strasbourg, Nurnberg, Lisabona, Barcelona, Paris, Roma). În 2009 corala concertează la mormântul Sfântului Nicolae din oraşul Bari – Italia. Este invitată, de asemenea, în 2011 în Insula Lesbos, Grecia. În acelaşi an corala este invitată la Patriarhia Ecumenică din Istanbul pentru a săvârşi Sfânta Liturghie, iar după aceasta se bucură de binecuvântarea Patriarhului Ecumenic Bartolomeu I, în urma unui concert extraordinar.

În iulie 2014 la Riga, Letonia, participă la World Choir Games, unde este laureată cu medalie de aur la secțiunea „Artă Sacră” și cu medalie de aur și Marele Premiu la sectiunea „Cor Bărbătesc de Cameră”. Anul acesta, în cadrul competițiilor European Choir Games & Grand Prix of Nationes, desfășurate la Magdebourg – Germania, corala obține medalie de Aur la secțiunea „Coruri  de Cameră”.

În prezent, Corala „Armonia” este compusă din 25 de membri (clerici,  studenţi și masteranzi ai  Facultăţilor de Teologie și Arte ale Universității Ovidius). Repertoriul acesteia este foarte diversificat, fiind compus din piese religioase polifonice și monodice (psaltice), folclor românesc, colinde tradiţionale românești şi străine, cât şi piese din repertoriul clasic universal.

Corala și-a pus în valoare personalitatea muzicală imprimând mai multe compact discuri și DVD-uri:

  • Canonul Sfântului Andrei Criteanul;
  • Folclorul românesc în interpretare corală;
  • Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur;
  • Opera Ap. Andrei de la Betsaida la Patras prin anticul Tomis;
  • Oratoriul În vremea aceea pentru cor bărbătesc, pian și soliști
  • Doamne buzele mele;
  • Folclorul românesc în interpretare corală II.

      

 Muzica Divertis

Muzica Divertis a fost înfiinţată de Anton Slavici – violonist, profesor universitar şi solist instrumentist – pentru a oferi prestaţii artistice şi divertisment la cele mai înalte standarde, atât în spiritul tradiţiei folclorice şi culturale româneşti, cât şi internaţionale.
Exigenţa sporită privind calitatea interpretării muzicale, eleganţa şi rafinamentul reprezintă valori fundamentale pentru Muzica Divertis, oferind unui eveniment o notă de nobleţe şi distincţie, pentru un public iubitor de artă şi cultură.
Având în palmares numeroase evenimente mondene, concerte în ţară şi în străinătate, recepţii, precum şi o vastă experienţă acumulată de-a lungul anilor, Muzica Divertis transformă un eveniment într-un spectacol de înaltă ţinută, dar şi un prilej de petrecere, dans şi voie bună, printr-un repertoriu ce cuprinde o arie vastă de lucrări, de la muzica clasică, uşoară, jazz sau café-concert, până la folclor stilizat românesc şi internaţional.