Operaţiunea „Hamilton” dezbătută în Parlamentul francez!

0
212

Începând cu ora 17, ieri după-amiază, în Adunarea Naţională şi Senat, intervenţia militară a Franţei în Siria, sub numele de operaţiunea „Hamilton”, departe de a suscita aceeaşi unanimitate precum intervenţia din Mali în 2013, decisă de Francois Hollande, a fost dezbătută fără a fi supusă la vot. Premierul Edouard Philippe era anunţat a dezvolta opţiunile diplomatice avute în vedere de Paris, în Siria, în perioada următoare. Conform Constituţiei franceze „Guvernul informează Parlamentul de decizia sa de a interveni militar în străinătate, cel mai târziu trei zile de la debutul intervenţiei, pentru a preciza obiectivele urmărite”. În situaţia în care intervenţia depăşeşte patru luni Guvernul este obligat să solicite autorizarea din partea Parlamentului. Opoziţia – republicanii cu precădere -, critică decizia lui Emmanuel Macron, o premieră de la preluarea mandatului şi Jean Luc Melencon, liderul partidului „Franţa tăcută”, a organizat sâmbătă un marş anti-Macron, la Marsilia, declarându-se trist şi îngrijorat de această escaladare a conflictului „în absenţa probelor privind responsabilitatea lui Bashar al-Assad în utilizarea armelor chimice”. Presa franceză are abordări diferite şi „Journal du Dimanche” (JDD), de pildă, titrează „Lovituri în Siria: care sunt probele pe care se reazămă Franţa”. Pentru a proba transparenţă guvernul francez a decis să publice un document intitulat „Programul chimic clandestin al Siriei”, pe site-ul ministerului afacerilor de Externe şi cel al ministerului Armelor, o sinteză în şase pagini ce recenzează „analizele tehnice a informaţiilor declasificate din surse deschise, obţinute de serviciile franceze”. Ele sunt însoţite de fotografii ale victimelor şi o hartă a situaţiei în regiunea Gouta orientală. „Elementele reunite de Franţa şi aliaţii săi, constituie un fascicul de probe menite a pune în discuţie responsabilitatea regimului sirian”. SUA, prin purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Heather Nauert, susţin că deţin probe indubitabile, nedestinate publicului, fiind clasificate. Situaţia rămâne confuză şi inclusiv sondajele din Franţa şi Marea Britanie atestă acest lucru. De la debutul conflictului sirian, acum şapte ani, americanii şi europenii au acumulat erori şi ezitări, sperând mai întâi ca Bashar al-Assad să cadă singur, precum preşedintele tunisian Ben Ali, sau Hosni Moubarak în Egipt, susţinând miliţiile sunite, anti-regim, teoretic „democratice”, cu bani şi armament, înainte ca o parte dintre acestea să devină grupări islamiste. Au fost susţinuţi de asemenea şi kurzii, abandonaţi ulterior Turciei. Ruşii şi iranienii controlează terenul şi, momentan, occidentalii, pentru prima dată în istoria modernă a Orientului apropiat, se văd excluşi de la procesul diplomatic, dominat de Moscova, Ankara şi Teheran. Aşa stând lucrurile, trebuie acceptată o realitate de netăgăduit. Chiar dacă se admite că loviturile administrate site-urilor militare din Siria nu schimbă realitatea din teren, şi puterea lui Bashar al-Assad rămâne neclintită, modesta intervenţie a aliaţilor este justificată. Odată pentru descurajarea lui Assad, în utilizarea armelor chimice contra poporului său, armă prohibită prin convenţie internaţională. Apoi, restabilirea unei „linii roşii”. Şi nu în ultimul rând, o probă indubitabilă că cele trei ţări, membre ale Consiliului de Securitate al ONU, apără inclusiv cu forţa convenţiile internaţionale, în special cele care vizează utilizarea armelor chimice. În fine, s-a mai dorit uitarea ezitării din august 2013, când după primul masacru chimic în Siria, Barack Obama a ezitat spre stupefacţia generală o „punere la punct” a lui Bashar al-Assad, renunţarea care l-a convins pe Vladimir Putin că arena internaţională nu are alt patron. Dar mai există un element de luat în consideraţie, avut în vedere atât de Emmanuel Macron cât şi de Theresa May: în pofida rezervelor, şi termenul este un eufemism, privind comportamentul preşedintelui american, liderii francez şi britanic au dorit să se afirme ca slujitori ai alianţei occidentale. Deranjaţi de expansiunea rusă şi iraniană. Berlinul a salutat intervenţia, dar s-a abţinut de la participare. Că aşa stau lucrurile, Elysee a comunicat, sâmbătă, că Emmanuel Macron doreşte intensificarea, în următoarele zile, a discuţiilor cu Ankara, în vedearea găsirii unei soluţii politice, inclusiv în Siria. Preşedintele francez i-a mulţumit telefonic omologului turc, pentru declaraţia de susţinere a loviturilor militare aplicate în Siria. Cu Recep Tayyip Erdogan discuţiile sunt însă mai complicate, chiar dacă, pentru moment, ar fi de dorit… ca aliat, inclusiv pe fondul unor relaţii glaciale avute cu Bruxelles-ul.