Emmanuel Macron în faţa deputaţilor europeni

0
774

Preşedintele francez se va adresa, astăzi, 17 aprilie a.c, pentru prima dată deputaţilor europeni, reuniţi la Strasbourg. Pentru a-i convinge asupra proiectului său ambiţios: „refondarea Europei”. Un proiect departe de a suscita entuziasm la Berlin şi Budapesta. Lansată cu un an înainte de alegerile europarlamentare această ofensivă va continua joi, printr-o vizită la Berlin, unde preşedintele francez o va întâlni pe cancelarul Angela Merkel pentru o discuţie pe zona euro. Partidul Conservator al Angelei Merkel a criticat ieri proiectul de reforme al lui Emmanuel Macron, în special, pe ideea creării unui buget propriu pe zona euro, destinat investiţiilor, dificil de alimentat din cauza Brexit. Dificultăţile proiectului derivă şi din rezultatele recente ale alegerilor din Italia şi Ungaria care au adus victoria unor partide mai degrabă eurosceptice. La Strasbourg, numeroşi deputaţi, în special din PPE, principala forţă politică a PE, apreciază elanul pro-european al preşedintelui, dar cer să se treacă de la vorbe la fapte. Momentan, europarlamentarii francezi care sunt de partea lui Macron nu fac parte din PPE.