Puțini oameni știu că zidul neterminat al fostului restaurant „Oltenia”, așa vechi și aproape ruinat cum se găsește acum, este, de fapt, o relicvă importantă din istoria Centrului vechi al Craiovei. Deși la o simplă privire nu atrage deloc atenția și mulți trecători și l-ar dori acoperit de un strat proaspăt de vopsea, arhitecții din Bănie sunt de o cu totul altă părere. Peretele coșcovit de trecerea timpului a fost martorul istoriei ultimilor 200 de ani ai Craiovei, inclusiv al schimbărilor prin care a trecut Biserica „Sfântul Ilie”, și nu va fi ignorat de lucrările de renovare. De aceea, construcția va fi pusă în valoare ținându-se cont de vechimea sa.
Biserica „Sfântul Ilie”, care va fi înconjurată de o piațetă nouă, nu poate fi ruptă de zidul-calcan al fostului restaurant Oltenia. Arhitecții văd acest perete ca pe o piesă importantă din centrul istoric al Craiovei, iar de aici poveștile încep să curgă.
Pe vechea proprietate a boierilor Otetelişeni a funcţionat, pe la 1800, prima tipografie a Craiovei, care era patronată chiar de pictorul Constantin Lecca, acesta fiind pentru o perioadă de aproape 15 ani profesor de desen la Școala Centrală de Fete (Colegiul Național „Elena Cuza”). În același perimetru se afla și cea mai veche biserică de zid construită în secolul al XVIII-lea de vornicul Ilie Otetelişanu. „Pisania veche nu se mai păstrează, iar inscripţia, care a fost aşezată în anul 1890, arată că lăcaşul a fost ridicat pe locul celui vechi zidit de vornicul Ilie Otetelişanu pe la 1751. În arhiva mânăstirii Hurez s-a descoperit și testamentul acestuia, care este datat 11 decembrie 1732 și în care acesta vorbeşte despre «a mea dulce nădejde, biserica mea din Craiova». Aceasta dovedeşte că Biserica „Sf. Ilie” exista în Craiova înainte de 11 decembrie 1732, mai ales că testamentul aminteşte și de reparaţii incomplete. Vornicul Ilie Otetelișeanu spunea că bisericii trebuie să i se termine tâmpla şi să se acopere din nou cu şindrilă. Așadar, biserica avea deja câțiva ani de existenţă, fiind nevoie ca, la 1732, să i se schimbe acoperişul”, povestește arhitectul Radu Ionescu, președintele Ordinului Arhitecților din România – Filiala Oltenia.
O istorie mai puțin cunoscută
Ilie Otetelişanu a ridicat o bisericuţă modestă, cu un singur turn, aşa cum rezultă din catagrafia anului 1838 privind stricăciunile suferite de biserici în urma cutremurului de atunci. El a ridicat-o în locul cel mai aglomerat al oraşului, între târgul permanent al Craiovei şi târgul de Afară. „Craiova a luat naștere, practic, în jurul Pieței Vechi, acolo unde se ținea un mare târg. Aici erau șapte fântâni și ținând cont că, la acea vreme, caii erau mașinile de astăzi, cișmele erau adevărate benzinării. Acela era târgul permanent, iar în dreapta, pe strada pe care o numim acum Lipscani, s-a tot mutat târgul de Afară, care era, de fapt, un târg de animale. În Răscruciul Mic, în intersecția de la Bancpost, era un târg de pește pentru că aici se veneau negustorii de la Dunăre. Viața micuței urbe se concentra practic între cele două puncte comerciale, iar în acest furnicar a fost plasată biserica”, a mai spus arhitectul Radu Ionescu. La început, a avut statut de mânăstire, fiind una dintre cele opt ale oraşului: „Sf. Dumitru”, a „Obedeanului”, a „Gănescului”, „Sf. Serghie” (care nu s-a putut identifica), „Sf. Nicolae”, a „Vlădăianului”, a „Dudului”. Într-o scriere a sa, și Nicolae Iorga o aminteşte tot ca mânăstire, cu chilii.
Cu 20 de galbeni s-a cumpărat poleiala
Prima ctitorie a lui Ilie Otetelişanu a durat până la cutremurul din 1838, când turnul bisericii a crăpat în trei locuri, au crăpat doi stâlpi în interior, iar tencuiala a căzut. Timp de un an, între 1840 și 1841, ctitorii îi fac reparaţii generale și îi schimbă cu totul înfăţişarea. Atunci i se dărâmă turnul şi i se face acoperişul în două părţi, iar spre est şi vest se construiesc două frontoane triunghiulare în loc de acoperiş. Pridvorul micuței biserici se desface și deasupra uşii se montează o marchiză acoperită cu tablă. „Brâul şi registrele ce împodobeau exteriorul, ca la toate construcţiile similare în stil brâncovenesc, au fost stricate. Se pare că singura care a scăpat nemodificată a fost clopotniţa, dar şi aceasta a fost dărâmată pe la 1889. Dar, la 1840, clopotnița a fost şi ea reparată”, ne mai spune arhitectul Ionescu. S-a făcut apel la negustorii renumiţi în Craiova pe vremea aceea. Amvonul a fost lucrat de Ioniţă tâmplarul şi Gheorghe Ocruţchi fierarul. Barbu şi Petre, zugravi din Craiova, se rugau de epitropul Bisericii „Sf. Ilie” să nu fie îndepărtaţi de la zugrăvitul din nou al acestei biserici, lăsând din preţ chiar 100 de galbeni din cei 350 cât ceruseră la început. Cel care a zugrăvit biserica a fost chiar pictorul Constantin Lecca care a primit în jur de 5.000 lei. Cu 20 de galbeni s-a cumpărat poleiala necesară la înfrumuseţarea Bisericii „Sfântul Ilie”.
Ultima biserică pictată de Tattarescu
Ultima slujbă în vechea biserică s-a ţinut la 11 iunie 1889. În ziua următoare, pe 12 iunie, a început dărâmarea acesteia pentru a se zidi o biserică impunătoare, după planurile întocmite de arhitectul Fr. Springler, iar antrepriza de antreprenori, Giuseppe Troli şi C. Bardelli. Piatra de fundaţie se pune pe 7 iulie 1889, cam la o lună după demolare, şi s-a terminat în august 1890. Sfinţirea s-a făcut la data de 19 septembrie 1893, iar între anii 1939-1940 are loc prima restaurare. Pictura murală a fost executată de C. Ioanid, sub directa supraveghere a pictorului Gheorghe Tattarescu, fiind ultima biserică pe care a pictat-o artistul. Cu veniturile acestei biserici s-a întreţinut Şcoala de fete „Lazaro-Otetelişanu” şi s-a înfiinţat și prima Şcoală Centrală de fete din Ţara Românească, actualul Colegiu Național „Elena Cuza”. Biserica „Sfântul Ilie” a fost și catedrala oraşului între anii 1913-1933, iar în perioada 1975-1976 a fost restaurată la inițiativa Mitropolitului Teoctist, cel care a fost apoi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.
LAURA MOȚÎRLICHE şi RADU ILICEANU
