Revoluția română condusă de Tudor Vladimirescu a pus capăt unui veac de împilare, deschizând un nou drum. „Adunarea norodului în primăvara anului 1821” este etapa din desfășurarea revoluției asupra căreia stăruie acum Institutul de Cercetări Socio-Umane „C.S. Nicolăescu-Plopșor” din Craiova. Istoria acelei perioade consemnează drept cel mai important document programatic al revoluției pe cel intitulat „Cererile norodului românesc”, pe care specialiștii îl situează în categoria marilor acte de suveranitate autentică bazat pe principiile unei noi ordini sociale. Mai precis, doar poporului îi este recunoscută suveranitatea, fiind singurul în măsură să acorde puterea și să impună legea. Doar Adunarea norodului ar reprezenta voința suverană în stat, iar tot ce nu s-a stabilit „prin alegerea și voința a tot norodul” ar trebui îndepărtat.
Demersul inițiat de Institutul de Cercetări Socio-Umane „C.S. Nicolăescu-Plopșor” din Craiova, al Academiei Române, prin caresunt puse în lumină faptele, ideile și reverberațiile ce au caracterizat mișcarea socială condusă de Tudor Vladimirescu, reprezintă o contribuție salutară la ideea de salvgardare a memoriei istorice. Mai cu seamă că, tot primăvara, dar în urmă cu exact două secole, pe meleagurile oltene aveau să ajungă la maturitate destine și acțiuni istorice, cu un rol determinant în evoluțiile și prefacerile ce au urmat. „Cămașa morții” îmbrăcată de domnul Tudor, de altfel, un fenomen istoric care incită la o cercetare amănunțită permanentă, ne obligă să facem o punte între actual și fereastra temporală de la 1821, în încercarea de a menține mereu vie memoria și faptele celui care a declanșat o nouă etapă istorică.
„Caftane cu bani să înceteze cu totul a se mai face”
Istoriografia reține că cei peste 100 de ani de conducere fanariotă se pot încadra în paginile cele mai puțin benefice ale românilor. Nu mai puțin de 11 familii grecești din cartierul Fanar al Constantinopolului au decis destinele de la acea vreme. Pe fondul unei degradări a statutului juridic extern al Principatelor Române Dunărene, nu doar printr-o exploatare a acestora de către Poartă și de fanarioți, ci și printr-o diminuare a autonomiilor lor, s-au creat premisele uneimișcări revoluționare autentice.
Contextul istoric de la acea dată era caracterizat de intersectarea mai multor interese din partea „partidei naționale”, a Eteriei și a mișcării conduse de Tudor. Mai toate componentele sociale își arătau nemulțumirea. De la boierimea română, ce se vedea lipsită de privilegii la ea în țară, la cei ce lucrau în producție și constatau că domniile fanariote au dus la o înfrânare a dezvoltării, iată că s-a ajuns la elaborarea unui document ce se dorea a fi fundamentul legitim al unei noi organizări sociale. „Cererile norodului românesc” reprezintă principalul document-program al revoluției, un veritabil proiect de constituție după care se dorea a fi condusă țara.
Concret, se cerea ca accesul la dregătorii să se facă numai pe baza meritelor, creșterea numărului dascălilor, formarea unei oștiri permanente pe seama mănăstilor, instituirea unui impozit fix, în patru rate, și creșterea numărului persoanelor impozabile, în vederea scăderii poverilor individuale existente.Se mai cereau anularea dominației străine, desființarea privilegiilor feudale, principiul suvernaității naționale. „Forța revoluției a constat în țărani liberi și dependenți, în oșteni, în mici funcționari, mici boieri, în orășeni, adică în majoritatea românilor dornici de libertate”, după cum notează acad. Ioan-Aurel Pop în Scurtă istorie a românilor, București, Ed. Litera, 2020, p.301.
Marșul „Adunării norodului“ spre București
Întărindu-și puterea militară, în 29 februarie 1821 Tudor dă semnalul marșului spre București. Cu o avangardă condusă de Simion Mehedințeanu, forțele revoluționare pornesc pe 2 coloane, una înaintând pe direcția Țânțăreni-Fratoștița-Bodăiești-Amărăști-Otetelișu ajungând la Slatina în data de 6/18 martie,sub conducerea lui Tudor. O coloană secundară, formată din arnăuții ce se aflau cu tabără la Coțofeni s-a deplasat spre Craiova, unde s-a unit cu pandurii lui Ioan Solomon, după care au plecat spre Slatina, la 14/16 martie. 8.000 de oameni (6.000 pedeștri, 200 călări, 3 tunuri), adunați la Slatina, au ținut „sfat ostășesc“ hotărîndu-se apărarea Olteniei împotriva unor eventualele atacuri turcești și deplasarea forțelor principale spre capitală, sub conducerea lui Vladimirescu, pe direcția Slatina-Ciolănești-București.
În 10 martie Tudor ordonă începerea marșului spre București, traseul fiind parcurs în etape, câte 25 km pe zi, „într-o disciplină și ordine remarcabile“. „Adunarea norodului“ va ajunge în 16/28 martie la Bolintinu din Vale, la 17/28 martie la Ciorogârla, pentru ca, la 19/31 martie, slugerul Tudor să fie la Cotroceni „unde s-a pregătit să intre în București“, ne-a declarat prof.univ.dr. Cezar Avram, de la Institutul de Cercetări Socio-Umane „C.S. Nicolăescu-Plopșor” din Craiova.
Armata eteristă, condusă de Alexandru Ipsilante, a pornit, în același timp, din Moldova cu intenția declarată de a se îndrepta spre Dunăre pentru a declanșa lupta de eliberare din Balcani. Din păcate, contextul internațional nu a fost favorabil mișcărilor cu caracter revoluționar. Dezavuarea Rusiei, atât a mișcării lui Tudor cât și a celei lui Ipsilante, avea să ducă, după un conflict între panduri și eteriști, la înăbușirea revoluției lui Tudor Vladimirescu cât și a acțiunii lui Ipsilante.
Workshop online organizat de Institutul Academiei Române
Câteva dintre aspectele importante ale evenimentelor istorice din anul 1821, mai exact, revoluția propriu-zisă dar și urmările acesteia, vor face subiectul unei dezbateri științifice, organizată de Institutul de Cercetări Socio-Umane „C. S. Nicolăescu-Ploșor” al Academiei Române. Workshop-ul se va desfășura în curând online, în formatul deja cunoscut, moderatori fiind prof. univ. dr. Cezar Avram și prof. univ. dr. Dinică Ciobotea.Prin temele anunțatepentru această dezbatere, organizatorii doresc să aducă în atențiemomente și acțiuni importante de acum 200 de ani:marșul Adunării Norodului spre București; Tudor Vladimirescu și boierii: negocieri și înțelegeri; Tudor Vladimirescu „poruncitor țării”; bătăliile de la Drăgășani și Zăvideni.
