Preşedinţia anunţă că CSAT nu a impus încheierea unor protocoale între SRI şi DNA

0
5076

Preşedinţia a transmis, ieri, printr-un comunicat de presă, că CSAT nu a impus încheierea unor protocoale, acordurile fiind realizate la cererea SRI sau a altor instituţii, motiv pentru care responsabilitatea de desecretizare a acestora nu intră în responsabilitatea Consiliului Suprem.

“Prin deciziile Consiliului Suprem de Apărare a Ţării sau pentru punerea în aplicare a prevederilor acestora, nu s-a stabilit în mod concret şi nu s-a impus încheierea unor protocoale între instituţiile statului român. (…) La nivelul CSAT, au fost aprobate doar direcţii de acţiune şi măsuri generale pentru prevenirea sau înlăturarea riscurilor şi ameninţărilor la adresa securităţii naţionale, dispuse în temeiul Legii 415/2002. Prin urmare, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării nu a aprobat, prin Hotărâri, încheierea unor protocoale între Serviciul Român de Informaţii şi Direcţia Naţională Anticorupţie sau între Serviciul Român de Informaţii şi alte entităţi ale statului şi nu a stabilit, prin prevederile Hotărârilor aprobate, atribuţii suplimentare în sarcina acestora. Protocoalele au fost încheiate fie la solicitarea Serviciului Român de Informaţii, fie la solicitarea celorlalte entităţi implicate, în baza unor prevederi ale legilor sau regulamentelor proprii de organizare şi funcţionare”, se arată în comunicatul preşedinţiei.

Sursa citată precizează că, în ceea ce priveşte declasificarea, aceasta se face prin Hotărâre a Guvernului, la solicitarea motivată a emitentului.

“- Declasificarea ori trecerea la un nivel inferior de clasificare este realizată de persoanele sau autorităţile publice competente să aprobe clasificarea şi nivelul de secretizare a informaţiilor respective;

– Informaţiile se declasifică dacă:

  1. termenul de clasificare a expirat;
  2. dezvăluirea informaţiilor nu mai poate prejudicia securitatea naţională, apărarea ţării, ordinea publică ori interesele persoanelor de drept public sau privat deţinătoare;
  3. clasificarea a fost atribuită de o persoană neîmputernicită prin lege.

– Informaţiile din categoria secrete de serviciu se declasifică de conducătorii unităţilor care le-au emis”.

Întrucât Consiliul Suprem de Apărare a Ţării nu a emis Hotărâri prin care să impună încheierea protocoalelor, anunţă preşedinţia, activitatea de desecretizare a acestora nu intră în responsabilitatea Consiliului sau a şefului statului.

Totodată, sursa citată precizează că o parte dintre protocoalele încheiate între SRI şi alte instituţii ale statului român au fost deja puse la dispoziţia Comisiei parlamentare pentru exercitarea controlului asupra activităţii SRI, la solicitarea acesteia.