Neurochirurgul Alexandru Vlad Ciurea lansează volumul “Călătorii în centrul gândirii”

0
570

afisLa Biblioteca Judeţeană “Alexandru şi Aristia Aman” are loc astăzi, începând cu ora 12.00, în Sala “Acad. Dinu C. Giurescu”, evenimentul de lansare a volumului “Călătorii în centrul gândirii” al prof. univ. dr. msc. Alexandru Vlad Ciurea.

Invitaţi speciali sunt prof. univ. dr. Ion Rogoveanu – rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova, prof. dr. Cristian Gheonea – decan al Facultăţii de Medicină şi şef lucrări dr. Alin Demetrian – şef clinică chirurgie toracică Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă.

Volumul “Călătorii în centrul gândirii” este o carte interviu în care partener de discuţii este şi scriitorul şi publicistul Tudor Artenie.  Despre profesorul Vlad Ciurea vor vorbi în cadrul acestui eveniment şi prof. univ. dr. Tudorel Ciurea, medic primar – şeful clinicii de gastroenterologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenta Craiova şi şef de lucrări univ. dr. Alin Demetrian, medic primar – şeful clinicii de chirurgie toracică a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova.

Prof. univ. dr. Vlad Ciurea a operat peste 25.000 de pacienţi

Neurochirurgul Vlad Ciurea a operat circa 25.000 de pacienţi. Este şef al departamentului de neurochirurgie şi director ştiinţific în cadrul Spitalului Sanador Bucureşti; preşedinte de Onoare al Societăţii Române de Neurochirurgie; membru titular al Academiei de Ştiinţe Medicale din România; membru titular al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România; preşedinte al WFNS Nominating Commitee (World Federation of Neurosurgical Societies); membru al Academiei Braziliene de Neurochirurgie; vicepreşedinte al EMN (Euroacademia Multidisciplinaria Neurotraumatologica); vicepreşedinte al AMN (Academia Multidisciplinaria Neurotraumatologica, Pheonix, Arizona, SUA).

În acest volum, profesorul Ciurea vorbeşte despre copilăria sa, despre anii de liceu (Andrei Şaguna) de la Braşov, de facultate (UMF „Carol Davila” Bucureşti), despre somităţile pe care le-a întâlnit şi l-au format in profesie, precum regretatul prof. univ. dr. Constantin Arseni. Un loc aparte îl ocupă în volum poveştile despre viaţă, suferinţă şi vindecare, spuse de pacienţi. În finalul volumului se găsesc articole de opinie, de analiză politică şi socială, iar alte câteva texte reflectă pasiunea profesorului pentru istorie.