Specialiştii Administraţiei Naţionale “Apele Române” prin Administraţia Bazinală de Apă Jiu – Sistemul de Gospodărire a Apelor Dolj au primit marţi, 14 martie a.c, o sesizare privind o eventuală poluare pe pârâul Teslui. Aceştia au fost informaţi că, în zona Drăgoteşti – Popânzăleşti, au fost găsiţi peşti morţi, iar pe suprafaţa râului, pe luciul de apă se văd urme de motorină.
Angajaţii Sistemul de Gospodărire a Apelor Dolj s-au deplasat imediat la faţa locului unde au constatat că, într-o secţiune, exista un peşte mort care a fost prelevat împreună cu proba de apă şi, în următoarea secţiune, în aval, sub un pod s-au mai găsit şi alţi peşti morţi de mici dimensiuni. În urma analizelor probei de apă efectuate în Laboratorul Administraţiei Bazinale de Apă Jiu s-a determinat că, în apă, nu sunt produse petroliere.
Miercuri, 15 martie a.c, în urma intensificării controalelor reprezentanţilor Administraţiei Bazinale de Apă Jiu, pe sectorul cursului de apă Teslui, între localităţile Popânzăleşti şi Robăneşti, precum şi pe afluentul de stânga al acestuia, respectiv Valea Scheaua, a rezultat prezenţa tot mai pregnantă a dejecţiilor animaliere provenite de la o societate având ca profil de activitate – creşterea bovinelor de lapte.
Urmează să se aplice sancţiuni
Din verificările realizate, la faţa locului, s-a constatat încălcarea prevederilor autorizaţiei de gospodărire a apelor în valabilitate, prin nerespectarea codului de bune practici agricole în fermă. „Analiza probelor de apă prelevate, atât de pe pârâul Valea Scheaua afluent de stânga al pârâului Teslui, cât şi de pe pârâul Teslui, zona localităţii Bojani, a confirmat poluarea cu ape uzate provenite din bazinul nevidanjat. Agentul economic a fost invitat pe 16 martie a.c, la sediul ABA Jiu cu documentele doveditoare, urmând a fi aplicate sancţiunile (amendă) prevăzute de Legea Apelor nr.107/1996, cu modificările şi completările ulterioare”, se arată într-un comunicat al Administraţiei Bazinale de Apă Jiu.