Peste 3 tone de legume şi fructe, confiscate în urma unei razii prin pieţe

0
373

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au organizat, marţi, 15 martie a.c., în pieţele şi târgurile din judeţul Dolj, dar şi din Craiova, o acţiune pentru prevenirea şi combaterea faptelor de evaziune fiscală şi activităţilor ilicite de comerţ din domeniul „comercializării legumelor – fructelor”. Oamenii legii au verificat 13 persoane juridice şi persoane fizice autorizate, precum şi mai multe mijloace de transport marfă.

În urma neregulilor constatate, poliţiştii au aplicat 8 sancţiuni contravenţionale în valoare de 22 000 lei. De asemenea, potrivit IPJ Dolj, oamenii legii au confiscat peste 3 tone legume şi fructe în valoare de peste 5.000 lei, pentru care deţinătorii nu aveau documentele prevăzute de lege. Astfel, în urma controlului efectuat în Piaţa Chiriac din Craiova, poliţiştii au identificat o persoană fizică, care a comercializat cantitatea de 430 kg legume-fructe,  pentru care nu a deţinut documente care să ateste provenienţa legală a acesteia.

„Bărbatul respectiv a fost sancţionat contravenţional cu suma de 5.000 lei, dispunându-se totodată confiscarea cantităţii de 430 kg legume-fructe comercializată fără documente, în valoare de 750 lei”, a precizat subcomisar Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.