Vladimir Putin a reapărut în public după zece zile de absenţă şi speculaţii

0
371

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a reapărut în public, după o absenţă de zece zile care a suscitat un val de zvonuri şi speculaţii, mergând de la starea sa de sănătate şi naşterea unui copil cu fosta gimnastă Alina Kabaeva, până la o lovitură de stat la Moscova. Liderul de la Kremlin s-a întâlnit, ieri, în apropiere de Sankt-Petersburg, cu omologul său kârgâz Almazbek Atambaiev. Putin apăruse ultima dată în public pe 5 martie, când l-a primit pe premierul italian Matteo Renzi la Kremlin. Vladimir Putin, în vârstă de 62 de ani, şi-a anulat săptămâna trecută participarea la o serie de evenimente planificate anterior, inclusiv o vizită în Kazahstan, o republică din Asia Centrală, şi semnarea unui acord cu republica separatistă georgiană Osetia de Sud. Absenţa sa neobişnuit de lungă din public a declanşat un adevărat val de speculaţii cu privire la motive, inclusiv că liderul rus ar fi devenit tată, ar fi fost înlăturat de la putere printr-o lovitură de palat, s-ar fi îmbolnăvit, şi-ar fi făcut o operaţie estetică sau ar fi murit. Purtătorul său de cuvânt Dmitri Peskov a declarat că preşedintele rus este sănătos, respingând zvonurile, pe care le-a catalogat drept o „nebunie de martie”. Canalul independent de televiziune pe Internet Dojd a anunţat duminică, citând surse neprecizate, că preşedintele rus a făcut o gripă şi s-a retras la reşedinţa de pe Lacul Valdai (nord). Rusia marchează săptămâna aceasta un an de la referendumurile organizate în pripă în Peninsula ucraineană Crimeea care au condus la anexarea teritoriului din nordul Mării Negre. Putin a declarat, într-un documentar difuzat duminică, cu această ocazie, că Rusia era pregătită, în urmă cu un an, să-şi pună forţele nucleare în stare de alertă de război din cauza situaţiei din Crimeea.