Egiptul intenţionează să construiască de la zero o nouă capitală

0
445

Noua capitală va avea o suprafaţă de aproximativ 700 de kilometri pătraţi şi va fi situată între Cairo şi Marea Roşie. Oficialii egipteni speră că aceasta va găzdui şapte milioane de persoane şi va crea 1,5 milioane de locuri de muncă. Oraşul va fi capitală administrativă şi de afaceri şi va fi construit cu ajutorul Emiratelor Arabe Unite, într-un semn de susţinere a Golfului Persic pentru eforturile de relansare economică ale lui Abdel Fattah Al Sisi. Această măsură ar putea ridica o parte din presiunea demografică ce apasă asupra Cairo, oficialii anticipând că populaţia capitalei egiptene va creşte la 40 de milioane de persoane în 2050 faţă de 18 milioane în prezent. Detaliile financiare ale proiectului şi programarea lucrărilor nu au fost dezvăluite. Proiectul comun Egipt-EAU scoate în evidenţă modul în care statele din Golful Persic îl ajută pe Sisi să orchestreze o relansare economică. Emiratele Arabe Unite şi Arabia Saudită i-au oferit sprijin lui Sisi de la îndepărtarea de la putere a Guvernului condus de Fraţii Musulmani. Vineri, cele două state şi Kuwaitul au promis un ajutor de 12 milioane de dolari Egiptului. Măsura intervine după ce numeroase alte ţări, inclusiv Brazilia şi Nigeria, şi-au mutat oraşele capitală.