Deputatul Ştefan Stoica a lămurit lucrurile privind incompatibilitatea sa

1
493
Ştefan Stoica

Deputatul PDL de Dolj, Ştefan Stoica, prim-vicepresedinte al organizaţiei judeţene, a ţinut să facă ieri, câteva precizări, într-un comunicat de presă ca să clarifice câteva aspecte în legătură cu situaţia sa, atât cea din partid, cât şi în Parlament, asta, după ce ANI a emis un comunicat prin care l-a declarat incompatibil. Parlamentarul spune că nici nu s-a gândit vreodată să părăsească partidul, fiind membru cu carnet din 1996. Pe de altă parte, acesta spune că nici nu ar avea motive pentru că, dacă astăzi mai este încă în Parlament, înseamnă că  nu a încălcat legea. Dar exact asta e problema…legea ANI este foarte întortocheată şi lasă loc de interpretări.

În luna iunie 2008, Ştefan Stoica a fost ales consilier judetean, iar începând cu data de 11 aprilie 2009, a fost numit  director al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Craiova. „La data de 11 octombrie 2010, ca urmare a solicitarii mele, Secretarul Consiliului Judetean Dolj, persoana abilitată de lege să constate starea mea de incompatibilitate, a comunicat că nu există incompatibilitate între funcţia de Director al DRDP Craiova şi funcţia de consilier judetean. Un an mai târziu, A.N.I. mi-a comunicat raportul de evaluare nr.130854/G/II/28.12.2011 prin care s-a considerat că am fost în stare de incompatibilitate, în sensul ca am deţinut din data de 16.04.2009  atât funcţia de consilier judeţean cât şi pe cea de director al Directiei Regionale de Drumuri şi Poduri Craiova (punct de lucru al CNADNR SA)”, a precizat deputatul doljean, care nu a lăsat lucrurile aşa.

Împotriva raportului de evaluare al A.N.I.,. Ştefan Stoica a formulat acţiune în anulare la Curtea de Apel Craiova (dos.nr..20/54/2012) care, prin sentinta civila nr.308/04.04.2012, a admis acţiunea şi a anulat raportul de evaluare întocmit de către A.N.I. Aşadar, deputatul Ştefan Stoica avea o decizie favorabilă când a decis să candideze pentru Parlamentul României. „Cu mult mai târziu, în data de 15.10.2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de A.N.I. împotriva sentinţei date de Curtea de Apel Craiova şi a menţinut raportul A.N.I. privitor la incompatibilitatea mea”, explică Ştefan Stoica.  Acest lucru a condus la trimiterea unei solicitări din partea ANI la Camera Deputatilor solicitând demiterea de drept din calitatea de deputat.

 CCR a decis că textele de lege invocate de către A.N.I. sunt neclare

Ştefan Stoica explică de ce Comisia Juridică din Camera Deputaţilor nu a întreprins nicio măsură împotriva sa. La bază, stând Decizia nr.460, a CCR (publicată în MO nr.762 din 09.12.2013), decizie definitivă şi general obligatorie, care a statuat că Senatul României urmează să decidă cu privire la încetarea sau nu a calităţii de senator a domnului Mora Akos Daniel după interpretarea legală a dispoziţiilor art.25 alin.2 din Legea nr.176/2010 (speţa deputatului doljean fiind similară  cu a senatorului Akos Mora) şi a considerat ca textele de lege invocate de catre A.N.I. sunt neclare.

De asemenea, Curtea Constitutională a stabilit ca Parlamentul trebuie să declanşeze procedura legislativă în scopul adoptării unei legi prin care să se interpreteze dispoziţiile art.25 alin.2 din Legea nr.176/2010 (pentru înlăturarea neclarităţii). „Ţin să precizez că nu m-am opus în niciun fel aplicării prevederilor legale, însă Decizia CCR relevă că dispoziţiile actuale ale art.25 alin.2 din Legea nr.176/2010 invocate de A.N.I. pentru încetarea mandatului meu de deputat sunt neclare. Practic, în prezent nu există nicio prevedere legală în baza căreia să-mi înceteze de drept mandatul. Această decizie a CCR este definitivă şi general obligatorie atât pentru Parlamentul României, cât şi pentru A.N.I şi pentru orice cetăţean al României, inclusiv pentru mine”, a conchis parlamentarul doljean.

1 COMENTARIU

  1. Eu m-am lamurit: puneti-i catuse, pentru ca prezinta pericol public! Adica individul asta sanctionat de ANI si alti parlamentari in situatie similara o sa voteze cum se aplica articolul de lege care l-ar da afara din Parlament?…….. Pana acum, erau dati afara de cum erau declarati incompatibili, acum de ce se face exceptie? Mare este gradina… Parlamentului!

Comments are closed.