Va avea autorul etnocidului românilor transilvăneni o stradă în Târgu-Mureş?

Luni, 21 martie ac, se decide la Curtea de Apel Craiova, după cinci ani de procese, dacă autorul etnocidului românilor transilvăneni de la 1848 va avea o stradă în Târgu-Mureş, cu numele lui, blestemat de urmaşii victimelor: Lajos Kossuth. Mai mulţi jurnalişti şi scriitori i-au adresat o scrisoare deschisă premierului Emil Boc pentru a-l avertiza asupra nivelului de batjocorire a demnităţii naţionale la care au ajuns partenerii de Guvernare ai PD-L, organizaţia etnică UDMR.

În anul 2005, în Târgu-Mureş, oraşul atât de greu încercat de ciocnirile interetnice din martie ’90, câţiva politicieni populişti ai UDMR puneau la cale o farsă pe cât de cinică, pe atât de periculoasă: schimbarea numelui străzii Călăraşilor – corpul de armată decimat în 1877 în luptele pentru independenţa României – cu cel de Lajos Kossuth, personajul care a girat politic, militar şi moral, în anii 1848-1849, etnocidul românilor transilvăneni.

Întreaga „manoperă” fusese orchestrată de consilierii municipali ai UDMR, în ciuda avizului negativ al Comisiei Judeţene de Atribuiri de Denumiri din cadrul Instituţiei Prefectului. Specialiştii acesteia au argumentat zadarnic că denumirea în Târgu-Mureş a unei străzi care să poarte numele lui Kossuth reprezintă o provocare şi o umilire pe cât de inutilă, pe atât de primejdioasă, a populaţiei româneşti. Proiectul însă a fost introdus şi votat în regim de urgenţă, profitându-se de majoritatea pe care pe care şi-au asigurat-o consilierii UDMR cu sprijinul a doi consilieri ai PD!

Documente de stare civilă emise pe o adresă inexistentă!

Hotărârea nr. 255, din octombrie 2005, a Consiliului Local municipal a fost atacată în justiţie şi suspendată de Tribunalul Mureş ca ilegală şi abuzivă. Însă, în dispreţul legii, sentinţa nu a fost pusă în executare de primarul municipiului, dr. Dorin Florea, asupra căruia s-au exercitat presiuni politice şi administrative imense. Ceea ce a produs derută în rândul autorităţilor locale: persoanele neavizate au trimis hotărârea Consiliului Local municipal (deşi ea fusese suspendată de justiţie!) Ministerului de Interne, care a retrimis-o Serviciului Comunitar de Evidenţă a persoanelor din judeţul Mureş! Consecinţa a fost că locuitorii străzii Călăraşilor au început să primească nu numai acte fiscale, dar şi documente de stare civilă, pe adresa… strada Lajos Kossuth, stradă care, de fapt, nici nu exista! Vechiul prefect, Ciprian Dobre (fostul înalt funcţionar „independent” a devenit ulterior deputat PNL), nu a avut nici el vreo reacţie, deşi Instituţia Prefectului are prevăzută printre competenţe verificarea legalităţii actelor administrative emise de autorităţile publice locale.

Un circ juridic fără de sfârşit

A urmat un calvar procesual, peste trei ani de hărţuieli, timp în care procesul s-a plimbat între Tribunal, Curtea de Apel Mureş şi retur pentru că prima sentinţă de suspendare a deciziei date de Tribunal a fost casată din motive de formă. Reclamanţii, în acest carusel juridic, au fost Asociaţia Culturală „Avram Iancu”, Uniunea Vatra Românească şi Filiala Mureş a P.R.M., reprezentate, pro bono, de av. prof. dr. Ioan Sabău-Pop. Pârâtul, Consiliul Local al municipiului Târgu-Mureş, a fost apărat de deputatul UDMR Károly Kerekes, care a folosit toate tertipurile – invocări de excepţii imaginare, încercări de a scoate Primăria din cauză ca neavând calitate procesuală etc., fără succes însă. La 28 noiembrie 2008, în urma dezbaterii pe fond în care s-au adus argumente juridice pertinente din legislaţia română şi europeană, precum şi argumentele istorice irefutabile, Tribunalul Mureş, prin Sentinţa 809 din 26.11.2008, a dispus pentru a doua oară anularea Hotărârii nr. 255 din 10 octombrie 2005 a Consiliului Local. Dincolo de repararea unor ilegalităţi, decizia Tribunalului a făcut dreptate, în primul rând, memoriei celor care în urmă cu mai bine de un secol şi jumătate au pierit în împrejurări tragice.

Circul juridic însă a continuat. Deşi majoritatea actualilor consilieri locali se lămurise despre „greşeala” făcută de fostul Consiliu Local şi nu a dorit să se conteste sentinţa Tribunalului Mureş, avocatul-deputat Károly Kerekes, fără a avea împuternicire, s-a substituit Consiliului Local Municipal şi primarului municipiului şi a declarat recurs la Curtea de Apel Mureş… După ce cauza a ajuns pentru a doua oară în recurs, în anul 2009 (dosar nr. 1577.1/43/2006), acelaşi deputat UDMR formulează cererea de strămutare la Î.C.C.J. şi se dispune trimiterea dosarului pentru judecarea recursului la Curtea de Apel Craiova.

Istoria, între tragedie şi farsă

Ce se întâmplă acum la Târgu-Mureş este o ilustrare perfectă a constatării amare a marelui filosof german Hegel: „Istoria tinde să se repete. Prima oară ca tragedie, apoi ca farsă…”. Se ştie că în urmă cu 160 de ani, cu prilejul Revoluţiei Ungare din 1848, în Transilvania a avut loc împotriva românilor un masacru sângeros, un adevărat etnocid. Peste 230 de sate locuite de români au fost incendiate, bărbaţi, femei, bătrâni şi copii – aproape 40.000 de suflete – au fost împuşcaţi, spintecaţi, spânzuraţi. Peste nici un secol, în toamna lui 1940, în partea de Transilvanie care fusese făcută cadou Ungariei de Germania nazistă şi Italia fascistă prin Dictatul de la Viena, tragedia istoriei s-a repetat: peste 1.100 de români, civili fără apărare, au fost ucişi de armata ungară horthystă în primele două săptămâni după ocupaţie. Alte orori au avut loc câţiva ani mai târziu, în toamna lui 1944, la Moisei şi Sărmaş.

Apoi, în 1999, exact ca în aforismul lui Hegel, istoria s-a repetat, de data asta însă ca farsă: la iniţiativa cinică a consilierilor locali ai UDMR – sprijiniţi de câţiva consilieri ai PNŢCD – unii oportunişti, alţii ignoranţi –, o stradă din Târgu-Mureş a primit numele lui Kós Károly. Dar, dincolo de atentatul la istoria poporului român, schimbarea denumirii străzii Călăraşi în Kossuth reprezintă o gravă greşeală politică.

Lajos Kossuth, autorul moral al etnocidului românilor

Cine a fost, de fapt, Lajos Kossuth, dincolo de imaginea romantică cultivată de generaţii în minţile maghiarilor de rând? A fost, fără îndoială, un publicist talentat, un mare orator, agitator politic cu o carismă deosebită şi mare patriot ungur. Exclusiv ungur, chiar dacă el însuşi era slovac de origine. Din păcate, idealurile mişcării revoluţionare de la 1848, al cărei conducător a ajuns la un moment dat, au fost generoase exclusiv pentru naţiunea în care se asimilase. Devenit Guvernator al Ungariei, Kossuth a refuzat sistematic, cu îndârjire, tuturor celorlalte naţionalităţi – români, saşi, slovaci, sârbi şi croaţi, trăitoare în Imperiul Habsburgic – orice drept privind propria identitate naţională.

Din mulţimea de argumente istorice, morale şi politice care există împotriva atribuirii numelui de Lajos Kossuth unei străzi în Târgu-Mureş, am ales doar câteva. De exemplu, Kossuth nu a recunoscut nici un drept românilor din Transilvania şi Ungaria în afara „dreptului” de a se dizolva în naţiunea ungară. În articolele de fond, pe care le scrie în ziarul Pesti Hirlap, consideră că primul obiectiv care trebuie realizat este „uniunea” Transilvaniei – până atunci autonomă – cu Ungaria, ca o „condiţie a extinderii şi dezvoltării naţiunii ungare”. Pentru el, faptul că românii constituiau populaţia majoritară a Transilvaniei constituia un element insignifiant.

Kossuth, în calitate de conducător al Revoluţiei ungare de la 1848, a fost categoric împotriva oricărei emancipări naţionale a românilor. După el, condiţia de a li se crea o situaţie socială şi economică acceptabilă românilor era ca aceştia să înceteze a se considera o naţiune aparte şi de a se dizolva în naţiunea maghiară. Kossuth declara într-un discurs ţinut în Dieta de la Pozsony (Bratislava): „Dorinţa românilor de a se bucura de o existenţă politică naţională deosebită este irealizabilă, deoarece ea ar duce la distrugerea unităţii statului ungar. (…) De va fi nevoie, sabia va tranşa chestiunea”. (George Bariţ, „Părţi alese din istoria Transilvaniei”, II, Sibiu, 1890–1891, p. 755-797).

Kossuth a pus în practică acest veritabil şantaj politic

Kossuth a şi pus în practică acest veritabil şantaj politic, bazat pe superioritatea militară, tratându-i pe români cu dispreţ şi intoleranţă nelimitate. Rămâne ca un document de referinţă Proclamaţia din 10 octombrie 1848, dată la Pesta, prin care îi soma, în termeni ultimativi şi injurioşi, pe români – numindu-i „gunoaie ingrate” – să revină la „ordine şi supunere legală” – adică să accepte unirea Transilvaniei cu Ungaria şi să renunţe la recunoaşterea lor ca naţiune –, altfel vor fi „exterminaţi de unguri şi secui”.

O altă proclamaţie a lui Kossuth, cea din 22 decembrie 1848, prefigurează violenţa la care s-a recurs împotriva românilor în prima jumătate a anului 1849, când Transilvania a fost recucerită de trupele guvernului ungar.

Kossuth a autorizat instaurarea unui regim de teroare în Transilvania, prin numirea în funcţia de comisar civil pentru Transilvania a lui László Csányi. Acesta era un intim al său, care îi ura visceral pe români şi care a înfiinţat şi a asmuţit împotriva lor tribunalele militare – „tribunalele de sânge” – şi a transformat gărzile naţionale ungare în „echipe de vânătoare”, care au masacrat femei, copii şi bătrâni fără apărare. În ciuda protestelor şi a cererilor insistente ale generalului Bem, scârbit de nesfârşitele atrocităţi, Kossuth a refuzat să-l retragă pe acest călău paranoic. Rezultatul a fost înspăimântător: în doar patru luni, peste 6.000 de români civili au fost asasinaţi. Numai în judeţele Mureş şi Târnave, mai mult de 40 de comune au fost mistuite de foc.

Kossuth i-a urmărit cu o duşmănie neîmpăcată nu numai pe români, ci şi pe saşii transilvăneni, pentru că s-ar fi opus „luptei pentru libertatea maghiară”, când, de fapt, ei nu luptau decât pentru propria lor libertate.

Acestea nu sunt speculaţii, ci fapte, atestate riguros de istorici.

DORIN SUCIU şi VICTOR RONCEA