Centre de consiliere pentru angajare la Dăbuleni şi Balş

0
482

Proiectul „Repan – Reinserţie prin antreprenoriat”, cofinanţat de Uniunea Europeană, prin Fondul Social European, a fost lansat, ieri, la Craiova. Acesta vine în sprijinul persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, din judeţele Dolj şi Olt, care vor să-şi deschidă propria afacere. Două centre specializate au fost deschise în incinta Primăriilor din Balş şi Dăbuleni, acolo unde oamenii pot obţine mai multe informaţii despre beneficiile proiectului şi despre activităţile desfăşurate în centre, urmând ca experţii să îi orienteze către serviciile cele mai potrivite profilului personal şi profesional.

Asociaţia „Mereu pentru Europa”, în parteneriat cu SC ACZ Consulting SRL şi SC Pro Solutions SRL, implementează în judeţele Dolj şi Olt proiectul prin care mai multor persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, şomeri tineri şi şomeri de lungă durată, li se oferă şansa de reintegrare pe piaţa muncii prin antreprenoriat. Aproape 140 de persoane vor avea acces la serviciile pentru dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale, oferite în centrele locale deschise în cadrul proiectului.

„Pentru a facilita accesul persoanelor vizate la beneficiile proiectului, au fost înfiinţate două centre locale de consultanţă în afaceri, unul în oraşul Dăbuleni, judeţul Dolj, şi unul în oraşul Balş, judeţul Olt, în cadrul cărora experţii noştri oferă un set complex de servicii – consiliere individuală şi de grup, organizarea de cursuri, oferirea de consultanţă şi furnizarea de servicii pre-start-up”, a declarat Valeria Chiţu, manager de proiect.

Dincolo de campania de informare menită să crească gradul de interes şi să încurajeze iniţiativa, proiectul de reintegrare pe piaţa muncii are ca obiectiv final formarea integrală a unui număr de 12 persoane care să dobândească abilităţile necesare pentru a demara o activitate independentă. În acest sens, se vor desfăşura şase întâlniri cu experţii în afaceri, care vor analiza planurile de afaceri realizate de cursanţi, iar cele mai bune 12 vor fi premiate.

„Este un program de care comunitatea are nevoie”

La Cursul de Competenţe antreprenoriale, acreditat de CNFPA, vor participa 80 de persoane în căutarea unui loc de muncă sau şomeri care nu deţin abilităţi şi competenţe antreprenoriale. Cursurile vor fi predate de specialişti în planuri de afaceri şi se vor derula în patru sesiuni în perioada mai-august, la fiecare sesiune participând 20 de cursanţi.

Proiectul, gândit să se deruleze în perioada 1 noiembrie 2010 – 31 octombrie 2012, a atras şi sprijinul autorităţilor locale – Primăria Dăbuleni, Primăria Balş, dar  şi al Agenţiilor Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dolj şi Olt. „Acest program este unul de care comunitatea are nevoie. Avem foarte mulţi tineri în localitate care îşi doresc să înceapă o afacere şi sunt convins că, urmând acest program, chiar la ei acasă, vor putea demara propria afacere fără a fi nevoiţi să plece în alte localităţi. Aş fi mulţumit ca două treimi din ei să reuşească”, a menţionat Nicolae Drăgoi, primarul oraşului Dăbuleni.