Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a emis o alertă alimentară. În urma unor controale efectuate de echipe mixte de control de la MADR, Autoritatea Naţională Sanitar – Veterinară şi pentru Siguranţa Animalelor, Autoaritatea Naţională pentru protecţia Consumatorilor, în perioada 21 ianuarie – 8 februarie, aproape 40% din firmele controlate au fost depistate că aveau brânzeturi hidrogenate, scoase la comercializare, informează MEDIAFAX, citând surse de la MADR. În intervalul amintit, 18 judeţe, printre care şi Dolj, şi municipiul Bucureşti au fost supuse verificărilor, 110 operatori economici fiind sancţionaţi, valoarea amenzilor depăşind 855.000 de lei. “Prin verificările efectuate, se confirmă prezenţa fenomenului substituirii produselor sănătoase, obţinute din procesarea laptelui autohton de calitate, cu specialităţi obţinute din grăsimi de altă origine, şi al dezinformării consumatorilor, inspectorii continuând eforturile de eradicare a acestuia”, se arată în comunicatul MADR.
Acasă Ultima oră Peste 855.000 de lei, valoarea amenzilor aplicate pentru comercializarea brânzeturilor contrafăcute