Stoltenberg: NATO va lua noi măsuri cu scopul consolidării prezenţei în regiunea Mării Negre

0
365
Press Conference NATO Secretary General Jens Stoltenberg
Press Conference NATO Secretary General Jens Stoltenberg

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a anunţat ieri că Alianţa Nord-Atlantică va introduce noi măsuri cu scopul sporirii prezenţei sale în regiunea Mării Negre, pentru o mai bună conştientizare situaţională şi coordonare cu forţele navale aliate care operează în acestă regiune. “Am discutat despre prezenţa noastră în regiunea Mării Negre. Pentru a completa poziţia noastră regională puternică în plan aerian şi terestru – în jurul brigăzii cadru multinaţionale din România”, a declarat oficialul NATO în cadrul unei conferinţe de presă. “Opt aliaţi s-au angajat să contribuie cu personal la brigadă. Iar cinci aliaţi s-au angajat să trimită forţe terestre şi aeriene pentru pregătire şi poliţie aeriană”, a continuat oficialul. “Am căzut de acord să introducem două măsuri maritime suplimentare: o prezenţă navală NATO sporită la Marea Neagră pentru exerciţii, îmbunătăţirea pregătirii, şi o mai bună conştientizare situaţională, şi o funcţie de coordonare maritimă pentru Forţele Navale de Reacţie atunci când operează împreună cu alte forţe aliate în regiunea Mării Negre”, a precizat secretarul general. Stoltenberg a făcut aceste declaraţii cu ocazia reuniunii miniştrilor Apărării din statele NATO, care are loc în perioada 15-16 februarie, aceasta fiind prima de acest fel la care va participa şi secretarul american al Apărării, Jim Mattis. Potrivit şefului NATO, în urma reuniunii s-a convenit ca grupări navale ale alianţei vor participa mai frecvent la exerciţii şi activităţi de colectare de informaţii în Marea Neagră, în colaborare cu flotele statelor NATO riverane. “Tot ce vom face va fi în concordanţă cu angajamentele şi obligaţiile internaţionale, inclusiv în acord cu Convenţia de la Montreux (cu privire la statutul strâmtorilor Bosfor şi Dardanele) … Vom avea o prezenţă sporită la Marea Neagră, însă va fi un rezonabilă, va avea un caracter defensiv şi în niciun fel nu va avea drept scop să işte vreun conflict ori să escaladeze tensiunile”, a declarat Stoltenberg. Oficialul a mai declarat că NATO urmează să sporească sporească numărul de misiuni de patrulare aeriană deasupra Mării Negre.