Dolj: În arest după ce şi-a agresat şi ameninţat concubina şi i-a furat din casă

0
505
condamnatÎn cursul zilei de ieri, un bărbat în vârstă de 45 de ani, a fost reţinut pentru comiterea infracţiunilor de furt, violare de domiciliu, distrugere, lovire sau alte violenţe şi ameninţare, acesta fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dolj.
Mai exact, potrivit IPJ Dolj, la data de 11.02.2017, în jurul orei 0800, lucrătorii Secţiei 15 Poliţie Rurală Filiaşi au fost sesizaţi de o femeie în vârstă de 44 ani, din comuna Scaieşti, judeţul Dolj, despre faptul că, în seara zilei de 10.02.2017, concubinul său, Petrică A., de 45 de ani, din aceeaşi localitate, a pătruns fără drept în locuinţa sa, exercitând acte de violenţă atât asupra ei, cât şi a fiului său în vârstă de 18 ani, precum şi asupra unei minore de 16 ani, distrugând uşa de la intrarea în locuinţă. În temeiul sesizării primite prin apelul unic de urgenţă 112, poliţiştii de investigaţii criminale s-au deplasat de îndată la faţa locului, iar în urma verificărilor şi investigaţiilor efectuate a rezultat faptul că bărbatul, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, a pătruns fără drept în locuinţa victimei, iar cu un obiect contondent a distrus uşa de la intrarea în imobil şi a agresat cele trei persoaneDe asemenea, la plecare, persoana în cauză a sustras şi o bicicletă ce se afla în curtea locuinţei femeii de 44 de ani, pe care ulterior poliţiştii au recuperat-o. Totodată, în urma extinderii cercetărilor cu privire la faptele comise, oamenii legii au stabilit că doljeanul de 45 de ani, în mod repetat, a pătruns fără drept în locuinţa persoanelor vătămate, sustrăgând mai multe bunuri. Mai mult decât atât, acesta a distrus panoul electric de alimentare a locuinţei şi a ameninţat persoanele vătămate cu acte de violenţă. Împotriva suspectului s-a început urmărirea penală pentru săvârşirea  infracţiunilor de furt calificat, violare de domiciliu în formă continuată, distrugere în formă continuată,  ameninţare, lovire şi alte violenţe. În baza probatoriului adminstrat de poliţişti în cauză, pe numele suspectului a fost emisă ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, astfel că poliţiştii l-au încarcerat pe bărbat în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Inspectoratului, urmând ca astăzi să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.