După o lungă perioadă de timp, în toamna anului trecut, la Craiova şi-a redeschis porţile învăţământul militar preuniversitar. Noul Colegiul Naţional Militar „Tudor Vladimirescu” a preluat tradiţia fostului Liceu Militar şi va duce mai departe istoria. Practic, aici se pregăteşte viitoarea elită militară a ţării. Sunt tineri frumoşi, fete şi băieţi, foarte deschişi, plini de optimism şi care nu arată că ar învăţa într-un institut de învăţământ militar. Vremurile cazone, cu restricţiile, uneori dincolo de lege, sunt demult apuse. Este o plăcere să stai de vorbă cu ei, iar când apar şi rezultate la învăţătură, prin premii obţinute la diversele competiţii naţionale, este clipa maximă de onoare şi mândrie.
Colegiul Naţional Militar „Tudor Vladimirescu” din Craiova este intrat, deja, în elita învăţământului doljean şi, mai mult, a pătruns şi în clasamentele la nivel naţional. Aproape pe fiecare clădire din incinta curţii instituţiei, tronează un citat: „Per aspera ad astra!” ( Pe căi aspre spre stele), din Seneca. Este crezul prin care se călesc viitoarele cadre militare. Din afară, s-ar putea vorbi despre o unitate cu reguli strict milităreşti, în care nimeni nu mişcă în front şi se stă în poziţie „de drepţi”. Nimic mai neadevărat. Desigur, disciplina nu lipseşte dar s-au stins demult vremurile în care de multe ori se depăşeau limitele şi legale şi morale. Este un învăţământ modern, prin care sunt asigurate toate condiţiile moderne de viaţă. Am stat de vorbă cu una dintre eleve despre ceea ce înseamnă o astfel de educaţie. Se numeşte Daliana Moldovan, este în clasa a XI-a şi vine de departe, din judeţul Alba. Cu exuberanţa adolescenţei, dar şi cu un mod de gândire care este peste vârsta sa, Daliana ne-a spus despre experienţa ei la Craiova: „Eu vin din judeţul Alba şi am urmat primele două clase într-un liceu civil. Când am auzit despre oferta de la Craiova, nu am stat foarte mult pe gânduri. Îmi doream o astfel de carieră şi am considerat-o ca o oportunitate, fiindcă îmi plac provocările şi sunt convinsă că aici îmi voi putea dezvolta pregătirea. Sigur, a fost mai greu, la început, departe de casă, dar m-am obişnuit . Socializăm foarte mult între noi, stând foarte mult timp împreună şi nu este cum ar crede lumea, că sunt reguli foarte stricte. Nu, avem timp liber, ieşim în oraş, mergem la spectacole, suntem foarte legaţi între noi, iar cadrele didactice ne ajută tot timpul, inlusiv după terminarea cursurilor”. Diriginta clasei sale, prof. Alina Cîlţan, a completat: „Daliana este o elevă foarte bună, cu abilităţi în informatică, şi este foarte dedicată. Dar, de fapt, toată clasa este foarte bună, iar conform rezultatelor suntem pe primul loc după primul semestru”.
Îi place milităria, dar iubeşte şi lectura
Ultima performanţă obţinută, pănă acum, de elevii Colegiului Militar „Tudor Vladimirescu”, la diversele concursuri şcolare, a venit din partea unei tinere din clasa a X-a, la faza judeţeană a concursului naţional „Lectura, ca abilitate de viaţă”, ea reprezentând judeţul Dolj la etapa finală, din luna aprilie de la Bistriţa. Se numeşte Bianca Antofie, este din judeţul Dâmboviţa şi are o poveste puţin aparte, o parte din ea făcând-o cunoscută: „Mereu mi-a plăcut să îmbrăţişez cariera militară. Am dat examen la Breaza şi am obţinut a 21-a notă, dar pentru fete erau numai 20 de locuri disponibile. Am mers la un liceu din Tîrgovişte, în clasa a IX-a. Vara trecută, am fost sunată de cei de la Centrul de Recrutare din judeţ şi am fost întrebată dacă mai sunt interesată de un învăţământ militar, la Craiova. Nu am stat prea mult să mă gândesc şi am acceptat. Am venit, am susţinut probele specifice, am dat câteva diferenţe, am ajuns aici şi nu îmi pare rău. Este mai bine decât credeam. Dacă vorbim despre concurs, am aflat de la prieteni şi am hotărât să particip, cu atât mai mult cu cât îmi place să citesc. Am fost ajutată foarte mult şi doamna profesoară de limba şi literatura română, Camelia Tobă. Eu sper să obţin rezultate foarte bune şi la Bistriţa”. Bianca este una dintre cele mai bune eleve ale Colegiului şi acest lucru a fost menţionat şi de prof. Camelia Tobă: „Este o fată extrem de sensibilă, iar pentru noi a fost o încercare. Într-o lume digitalizată, promovarea lecturii este o adevărată provocare. La Dolj, a obţinut punctajul maxim (60 p) şi sper să ne întoarcem cu rezultate foarte bune şi de la etapa finală. Este o plăcere şi o onoare să lucrezi cu astfel de copii. Sunt foarte deschişi şi dedicaţi studiului şi, foarte important, le place ceea ce fac”. Ca o concluzie, reînfiinţarea învăţământului militar preuniversitar este cel mai important proiect din sistemul educaţional care s-a finalizat, la Craiova, în ultimii 20 de ani.