Se prelungeşte promoţia la creditele de nevoi personale „Expresso”

0
39

Promoţia la creditele de nevoi personale „Expresso”, demarată de BRD în luna octombrie a anului trecut,  se prelungeşte, în aceleaşi condiţii, până la sfârşitul lunii februarie a anului curent. Dobânda fixă standard oferită de bancă este de 10% (8,90% în cazul clienţilor cu venituri domiciliate la BRD), iar comisioanele de analiză a dosarului şi de administrare lunară au fost reduse la 0. Pentru un credit de 15.000 lei acordat pe o durată de 5 ani, Dobânda Anuală Efectivă (costul total al creditului, care încorporează dobânda nominală şi toate celelalte costuri legate de finanţare) este astfel, până la sfârşitul promoţiei, de 10,61% (în cazul domicilierii veniturilor la BRD) sau de 11,82% (fără domicilierea veniturilor). „Clientul are posibilitatea alegerii formulei de creditare pe care o doreşte. Opţiunile pornesc de la perioada de creditare (maximum cinci ani), cuantumul (până la maximum 65.000 de lei) sau modalitatea de rambursare (în rate constante sau descrescătoare). La acordarea creditului sunt luate în calcul orice fel de venituri – de la salarii, pensii, venituri din activităţi independente, până la dividende, venituri din chirii sau rente viagere”, se precizează într-un comunicat de presă al BRD.