O bijuterie de velodrom indoor la Craiova

0
64

Puţine lucruri, indiferent de anvergura şi utilitatea lor socială, mai par astăzi simpatice, nouă tuturor. Nu e vremea elogierii lor, a salutării materializării unor investiţii durabile, care îmbogăţesc o infrastructură de acum notabilă, pe multiple planuri şi conferă o distincţie onorantă Craiovei. Şi totuşi ceea ce „se face” pentru a dăinui, nu mai poate fi trecut cu vederea, chiar dacă traversăm, împreună, un episod de angoasă şi nu plutim într-un ocean de pace socială, de exaltare a onoarei, de consecvenţă. Lucrurile au coborât la un nivel amuţitor, pe scena publică: te cruceşti, rămâi tablou, nu mai vrei nimic. Nici hazul de necaz nu-ţi mai iese. E din ce în ce mai greu să faci inventarul ingredientelor care strică reţeta normalităţii publice. Sunt puzderie şi se multiplică de la o clipă la alta. Nu le poţi anticipa, nu ai resurse de imaginaţie, care să ţină la zi profilul peisajului politic autohton. Şi totuşi, actuala administraţie a Craiovei şi a Doljului nu se bate cu pumnul în piept, ceea ce uneori i s-ar putea reproşa, că singura competenţă este interesul public. În slujba căruia îşi pune întreaga vocaţie şi disponibilitate. Nu clamează nici că vrea să rămână în istoria locului, prin aceste investiţii durabile în anii din urmă, deşi ceea ce face se vede cu ochiul liber. Cel mai modern complex sportiv multifuncţional din ţară se construieşte pe amplasamentul vechiului Stadion al Tineretului, din proximitatea Sălii Polivalente şi bineînţeles a Stadionului „Ion Oblemenco” şi a celui de atletism „Nicolae Mărăşescu”. Lucrările au început în luna august anul trecut, dar între timp constructorul (desemnat prin licitaţie) s-a mobilizat şi stadiul lucrării este unul avansat. Prin amabilitatea preşedintelui Consiliului Judeţean Dolj, Cosmin Vasile, am obţinut mai multe detalii concrete, după cum urmează: lucrările actuale presupun întărirea malului de pământ de pe aliniamentul bulevardului „Ilie Balaci”, concomitent cu executarea fundaţiei (armare, cofrare şi betonare radier, dar şi pilonii subsolului). Odată fixaţi stâlpii de sprijin se va trece la turnarea planşeului peste subsol. Sala a fost proiectată să aibă o capacitae de peste 8.000 de locuri, fiind concepută a găzdui evenimente sportive de nivel internaţional. Arena indoor va respecta reglementările Asociaţiei internaţionale a federaţiilor de atletism (IAAF) ale Federaţiei române de atletism, normele şi standardele naţionale şi europene astfel încât să poată obţină omologarea şi încadrarea în categoria I, conform regulamentelor în vigoare. Pista de velodrom corespunde specificaţiilor impuse pentru competiţiile aprobate de Uniunea internaţională de ciclism (UCI). În semn de recunoaştere, pentru întregul demers descris, din Craiova se va da startul în Turul României 2025. În perioadele dintre competiţii, întreaga amenajare poate găzdui şi alte evenimente sportive, dar şi festivităţi de altă natură, precum concerte, reuniuni internaţionale ş.a.m.d.. Suprafeţele disponibile vor fi modulare. Complexul va avea vestiare, săli de antrenament şi tratament pentru sportivi, magazine şi locuri de parcare, desfăşurate pe o suprafaţă de aproape 35.000 mp. Durata estimată pentru execuţia lucrării, a cărei valoare se ridică la 311 mil. lei, este de 38 de luni. Se lucrează susţinut şi nu peste multă vreme „bijuteria” de velodrom indoor va putea fi admirată, de noi toţi. Fiindcă va aparţine Craiovei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *