Voleibaliştii Craiovei, învinşi de echipa lui Laurenţiu Lică

0
272

Fostul căpitan al echipei de volei a Craiovei, Laurenţiu Lică, a renunţat în vara trecută la activitatea de voleibalist şi a început cariera de antrenor, în care are mare succes, încă de la sezonul de debut. “Lolo” Lică pregăteşte Corona Braşov, cu care este lider în campionat şi marţi seara a reuşit să-şi învingă fostul profesor, pe Dan Pascu. În prima etapă a returului Diviziei A1, deşi a condus cu 2-1 la seturi, SCMU Craiova s-a înclinat în deplasare cu Corona Braşov, scor 3-2 (22-25, 25-22, 17-25, 25-18, 15-9).

„A fost o nebunie de meci. Trebuie să recunosc că nu a fost cel mai bun meci al nostru. Știam că Universitatea Craiova nu este o echipă pe care să o bați ușor și asta s-a văzut în acest meci în care s-au apărat și au servit bine. Din păcate, noi am suferit în faza de atac și nu am reușit să finalizăm punctele mai ales la începutul jocului. Astfel de meciuri ne călesc ca grup și mă bucur că băieții au luptat până la capăt”, a declarat Laurențiu Lică.

Au jucat pentru SCMU Craiova: Călin, Jimenez, Stohr, Cuk, Hernandez, Culafic, Durski, Paez, Tarţa, Diaconescu – libero. La gazde au evoluat foştii jucători ai Craiovei: Lupu, Halilovic, Gommans, Stojsavljevic, Kovacevic. În urma acestui rezultat, SCMU Craiova a ajuns la 22 de puncte și a coborât pe locul 6, în timp ce Corona rămâne prima, cu 33 de puncte. Pentru SCM Universitatea Craiova urmează meciul de pe teren propriu cu CSU Timișoara, sâmbătă, de la ora 15:00.

SCMU Craiova l-a transferat înainte de meciul de la Braşov pe ridicătorul polonez Kamil Durski, care are 30 de ani și a evoluat în cariera sa la echipele: AKS V LO Rzeszów, Karpaty Krosno, Bielawianka Bester Bielawa, TS Victoria PWSZ Wałbrzych, TSV Sanok, LUK Politechnika Lublin, Polski Cukier Avia Świdnik (toate din Polonia), VK Benátky nad Jizerou și AERO Odolena Voda (Cehia).