Astăzi, medicii de familie şi cei de la Ambulatoriu, din Dolj, au protestat, în Piaţa “Mihai Viteazul” din Craiova. Anterior, a avut loc o conferinţă de presă, în cadrul căreia reprezentanţii protestatarilor au explicat problemele cu care se confruntă. Medicul Gindrovel Dumitra, secretar general al Colegiului Medicilor din România, reprezentant al Colegiului Medicilor Dolj a atras atenția că Guvernul una a promis, alta a făcut. Situaţia nu este una simplă, de la 1 februarie fiind posibilă intrarea într-un blocaj financiar. astfel, medicii de familie vor fi la cabinete, vor acorda asistenţă medicală, dar , dacă nu sunt soluţionate cererile, prin negociere, plata reţetelor şi a celorlalte servicii vor fi plătite de către pacienţi, integral, fără Casele de Asigurări de Sănătate„
Problema este una serioasă, astfel că, în această dimineaţă, reprezentanţii protestatarilor au susţinut o conferinţă de presă, prezentând revendicările . “Acum, trebuie să vorbim despre o boală, una a sistemului guvernamental din România, care se numește indiferență. Un lucru am scris în strategia națională de sănătate, acolo unde ambulatoriul de specialitate și medicina de familie reprezintă priorități în dezvoltarea în viitorul pe termen scurt, mediu și lung și alta facem, acum, când construim bugetul pentru a aplica politicile pe care Guvernul României și le-a asumat în luna octombrie. Practic, reducerea bugetelor pe asistența medicală primară, respectiv pe Ambulatoriul de specialitate vine în contradicție totală cu ceea ce s-a asumat la nivel de politici guvernamentale. Nu vreau să spun, în acest moment, că guvernul a mințit în momentul în care a promis populației și pacienților că vor avea servicii în Ambulatoriu cât mai aproape de ei și în special în zona rurală pentru a asigura echitatea acordării serviciilor medicale. Dar asta se întâmplă în acest moment. Dacă guvernanții au identificat o problemă în sistem, ar trebui să o rezolve pe aceea, nu să se răzbune pe pacienți”, a precizat Gindrovel Dumitra. Acesta a mai spus: „Eu am învățat la facultate că trebuie să tratezi acea problemă și nu să îi tratezi pe toți pacienții la fel. Chemăm în acest moment Guvernul României să rezolve problema punctual, dar în niciun caz să nu se răzbune pe medicii din România și în niciun caz să nu se răzbune pe pacienți, pentru că ei vor fi cei care vor suferi până la urmă”.
Vocile specialiştilor
În cadrul conferinţei, Constantin Militaru, vicepreședinte al Colegiului Medicilor, cadru universitar la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova, a menţionat: „Prezența mea aici reprezintă atașamentul nostru față de asociațiile profesionale ale medicilor de familie și ale medicilor specialiști din ambulatoriu. Credem că solicitările colegilor noștri sunt întemeiate și sunt nu numai pentru prestigiul profesiei de medic, care este foarte important în societatea noastră, dar mai ales pentru sănătate. Credem că ascultarea cerințelor întemeiate ale colegilor noștri este obligatorie“. De asemenea , vocea medicilor din Ambulatoriu s-a făcut auzită: „Suntem aici din cauza unor comunicate și a unor proiecte care au apărut în spațiul public, pe site-ul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Pe scurt, este vorba de o scădere a veniturilor la nivelul medicinei de ambulatoriu, cu 30%” – Simona Frăsie – reprezentat al asociației profesionale a medicilor de ambulatoriu Dolj. Aceasta a fost completată de Cătălin Adrian Petrișor, medic internist și cardiolog, membru APMA Dolj :„Scăderea punctului de consultație în Ambulatoriul de specialitate înseamnă nu numai o reducere a veniturilor medicilor specialiști, ci și a întregului personal medical angrenat în acest sector, precum și o reducere a încrederii tinerilor specialiști în sistem și favorizarea migrației personalului medical. O reducere a fondurilor înseamnă o reducere a calității actului medical”.
Se riscă intrarea într-o criză, în ceea ce priveşte medicina de familie. „Principala nemulțumire a medicilor de familie din toată țara este faptul că suma alocată din bugetul fondurilor Casei Naționale a scăzut de la 4,7 miliarde la 3,6 miliarde, anul acesta, ceea ce reprezintă un procent de 5,9% din tot bugetul Casei Naționale. Este prima dată în sistemul medicinei de familie când ne scade venitul, ceea ce este o mare problemă, venitul scăzând cu un procent de 30%, per total. Cam 40% din medicii de familie din România au vârsta de pensionare. Prin această scădere de 30% a Casei de Asigurări, medicul nu va mai duce nimic acasă, va asigura doar funcționarea cabinetului. Foarte multe județe ale țării nu mai au acoperire, demult, la nivelul medicilor de familie. Nu mai vrea nimeni să facă medicină de familie”, a declarat Adriana Dogaru – președinte al Societății Naționale de Medicină de Familie Dolj și vicepreședinte la Societatea Națională de Medicină de Familie. La fel s-a pronunţat şi Luminiţa Zane – președinte al Patronatului Medicilor de Familie Dolj și vicepreședinte în Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie: „Ne-am adunat, astăzi, pentru a solicita sprijinul oricărei persoane sau instituții abilitate pentru a interveni și preveni o criză în sistemul de sănătate. Pe fondul unor probleme deja aproape învechite, cele ale unui sistem nefuncțional, de birocrație excesivă cu care ne confruntăm, a apărut și această problemă gravă a finanțării în medicina prespitalicească, deși bugetul pentru CSAS a crescut. Discutăm de un venit al cabinetului, undeva în urmă cu 15 ani, așa va fi. Facturile pe care noi le vom plăti vor fi aferente anului acesta. Pentru medicina de familie, scăderea acestei finanțări, înseamnă o deșertizare a acestui sistem. Studenții vor evita să aleagă această specialitate. Rezidenții nu vor ajunge să mai practice la noi în țară, pe lângă marea parte a medicilor ce se află la pragul de pensionare”. La rândul său, Alexandra Buzatu Lang, membru în Asociația Profesională a Medicilor din Ambulatoriu, a ridicat aceeaşi problemă, atrăgând atenţia asupra posibilităţii plecării din România a medicilor: „Dacă vom fi nevoiți să închidem, sunt aproape sigură că mai mult de jumătate dintre noi vom emigra. Întrebați toți colegii câți dintre noi primim în fiecare zi oferte de muncă din străinătate. Să știți că Vestul are nevoie de noi și vă garantăm că avem capacitatea intelectuală să învățăm orice limbă, în orice țară în care ne ducem. În următorii patru ani , peste 4.000 de medici de familie vor ieși la pensie. Cu cine vor fi înlocuiți? Oare pregătim specialiști pe repede înainte, poate cu cursuri de trei luni”. În acelaşi context, Cristian Săndulescu, medic primar medicină de familie și vicepreședinte la Societatea de Medicină de Familie Dolj, a explicat: „În presă s-au vehiculat tot felul de sume câștigare în cabinetele de medicină de familie. Eu fac parte din categoria de medici cu listă relativ mică de pacienți. Am rămas cu, relativ, puțini asigurați. Lista mea este până în 1.100 de pacienți, dar situația financiară se potrivește la medicii de familie cu liste până în 1.400 de pacienți. Până în iulie 2023, venitul total al cabinetului meu era în jurul sumei de 20.000 de lei. Din acei bani, cheltuielile erau de 15.000 de lei, cu trei angajați – medic, asistentă și femeie de servici și contabilul cu un contract de colaborare. Avem chiria spațiului, plata softului de cabinet, întreținerea, consumabilele de cabinet, materiale sanitare, plata pentru aparatul de urgență. După ce scădem totul, avem și impozitul pe venit. Dividentele. Deci, dacă domnilor guvernanți li se pare bine ca un medic primar cu experiență de 20 de ani să rămână cu un venit 5.000 de lei e ceva ridicol. Ne-au făcut o bucurie și ne-au crescut punctajul. Bucurându-ne, am mărit salariile angajaților, cu procentajul respectiv. Ne trezim acum, în 2024, că avem scăderea punctului cu 30%. La cabinetul meu, factura mea scade de la 30.000 la 20.000. Cheltuielile mele au fost la 21.000. Rămâneam cu 9.000 de lei. Acum trebuie să vin de acasă cu 1000 de lei. Așa nu se poate”.
E suficientă pasiunea ?
Este importantă şi vocea populaţiei, în acest sens. Opinia publică nu pare, momentan, foarte aproape de demersul medicilor, cum a fost vara trecută la greva profesorilor, sau, în prezent, la cea a fermierilor. Oamenii îi percep pe medici ca pe unii care cer bani şi au şi cabinete particulare sau alte surse de venit. Această părere încearcă să fie demontată de un medic: „Mă aflu aici pentru că, joi, când CNAS a eliberat acel comunicat, am făcut un grup pe care s-au strâns foarte mulți medici din Craiova și au reușit să se unească. Pentru noi, medicii tineri care lucrăm în privat, situația este dramatică. Noi suntem cei care au decis să rămână în România și singurele locuri pe care le-am găsit au fost în policlinicile private. Știam sacrificiile pe care le aveam de făcut. Suntem acuzați, mai nou, că ne cerem drepturile și ni se atrage atenția că această meserie este făcută din pasiune, nu pentru bani. Din pasiune profesăm și încercăm să cucerim fiecare pacient. Am ales profesia din pasiune, dar pasiunea nu le pune mâncare pe masă copiilor noștri. Unii dintre noi riscăm, acum, să ajungem la un veni de 3000 de lei pe lună. Înțeleg că 3000 de lei este mult pentru unii oameni, însă noi am dedicat 22-23 de ani studiului, timp în care părinții noștri ne-au susținut financiar și riscăm să ne întoarcem cu mâna întinsă la ei. Dorința Guvernului de a face economii este de înțeles, dar acest lucru nu se poate face riscând sănătatea unui popor” – Cristina Bogdan – reprezentant al Asociației Profesionale a Medicilor din Ambulatoriu.