Ana Maria Popescu, fosta studentă a Universității din Craiova, ajunsă lider mondial la spadă

0
981

Spadasina din Craiova este în fruntea clasamentului, după un parcurs excelent la Havana și locul doi obținut în finala Cupei Mondiale din capitala Cubei.

Campioana noastră a reușit să strângă 176 de puncte și a depașit-o pe chinezoaica Lin Sheng (161 puncte). În ierarhia mondială, pe locul trei, este Vivian Kong Man Wai, cu 155 puncte.

”Mai aveam un singur pas până la aur, dar nu și soluții”

La Cupa Mondială de la Havana, Ana Maria Popescu a învins-o în optimi pe Olena Kryvytska (Ucraina), în sferturi a trecut de Sun Yiwen (China), iar în semifinale pe Marie – Florence Candassamy (Franța). În finală, românca a fost învinsă de poloneza Aleksandra Zamachowska.

       „Tușă cu tușă, asalt după asalt… am construit, am punctat, m-am bucurat, am greșit, m-am supărat, am luat-o de la capăt și tot așa până în finală! Mai aveam un singur pas până la aur, dar nu și soluții!”, a spus Ana Maria Popescu pe pagina de socializare.

Fosta studentă a Facultății de Educație Fizică și Sport din Craiova este una dintre marile speranțe la medalie a delegației României pentru JO 2020. Ea are în palmares două medalii olimpice, sașe medalii obținute la Campionatele Mondiale, zece la Campionatele Europene, șapte medalii câștigate la Jocurile Mondiale Militare, două la Campionatele Europene Militare și a câștigat de trei ori Cupa Mondială.

ANA MARIA PETOLESCU