Amplă acţiune de ecologizare în zona amonte pod Mofleni – Bucovăţ

0
906

Sistemul de Gospodărire a Apelor Dolj  a efectuat ieri, cea de-a patra acţiune amplă de ecologizare din ultimele patru luni din zona amonte pod Mofleni – Bucovăţ, râul Jiu.S-a acţionat pentru igienizarea şi ecologizarea zonei situată pe malul drept al râului Jiu  prin desfinţarea depozitelor necontrolate de gunoie,  resturi de materiale de construcţii, peturi, cadavre de animale.

S-a acţionat atât manual, cât şi mecanizat, fiind angrenaţi 30 de angajaţi ai Apelor Române ( SGA Dolj – Formaţiile de Lucru Craiova şi Intervenţie Rapidă), un buldoexcavator şi două basculante (de 25, respectiv 40 de tone). Au fost transportaţi către Depozitul de Gunoi Mofleni Craiova peste 53 metri cubi de gunoi. „Menţionăm că această zonă este în atenţia Administraţiei Bazinale de Apă Jiu  – Sistemul de Gospodărire a Apelor Dolj – în mod permanent,  din luna octombrie 2019 şi până în prezent, angajaţii Apelor Române efectuând nu mai puţin de patru acţiuni în locaţia amintită. Ca măsură imediată, Sistemul de Gospodărire a Apelor Dolj a dezafectat rampa care fusese construită ilegal de către cei care aruncau gunoi în zona dig-mal Mofleni Bucovâţ, râul Jiu. Oamenii s-au obişnuit să arunce aici tot ceea ce nu le folosesc, iar situaţia durează de ani de zile. Deşi nu suntem gunoierii de zonă, perimetrul  afectat de depozitele de gunoi aparţinând şi cosiliilor locale şi primăriilor sau, după caz Drumurilor Judeţene sau Naţionale, A.B.A Jiu salubrizează frecvent zonele, însă gunoiul reapare în câteva săptămâni. Drept urmare, pentru a găsi soluţii viabile am ţinut neapărat ca la acţiunea desfăşurată astăzi de  către S.G.A Dolj să fie prezent şi câte un reprezentant al instituţiilor implicate: comisarul şef al Garzii de Mediu Dolj, inspectorul de zonă al Primăriei Craiova, directorul adjunct al S.C Salubritate SA Craiova, pentru a înţelege excat despre ce vorbim şi care este realitatea în teren. În acest fel, mâine la reuniunea convocată de către prefectul judeţului Dolj, reprezentanţii acestor instituţii, alături de cei de la Poliţia Locală Craiova şi cei de la Drumuri ar putea stabili exact măsurile ce le revin şi trebuie luate imediat pentru ca astfel de depozite de deşeuri să nu mai existe”, se precizează într-un comunicat de presă, remis redacţiei de către conducerea ABA Jiu. 

Primăriile au astfel obligaţiia de a întreprinde acţiuni pentru îndepărtarea depozitelor de deşeuri menajere

A.B.A Jiu atrage atenţia că toate instituţiile implicate, dar în mod dosebit consiliile locale şi Primăriile trebuie să înţeleagă că, legal şi în cazul de faţă amintim Ordonanţa 21 /2002, au obligaţii şi răspunderi: prevenirea poluării accidentale a mediului sau a surselor şi cursurilor de apă, prin depozitarea necontrolată a deşeurilor de către agenţii economici şi de către cetăţeni şi curăţenia şi salubrizarea digurilor şi a malurilor, a cursurilor de apă, asanarea terenurilor insalubre şi prevenire poluării apelor. „Având în vedere cele menţinate mai sus, ca la fiecare început de an, S.G.A Dolj a transmis la începutul săptămânii acesteia către toate primăriile doljene o adresă prin care atenţionează toate UAT-urile asupra tribuţiilor care le revin, precum şi prognozele meteo pentru perioada urmatoare care prevăd fenomene de îngheţ – dezgheţ şi topirea zăpezilor”. Primăriile au astfel obligaţiia de a întreprinde acţiuni pentru îndepărtarea depozitelor de deşeuri menajere, gunoaie şi material lemnos din albiile şi de pe malurile cursurilor de apă din intravilanul localităţilor precum şi asigurarea secţiunilor de scurgere la poduri şi podeţe, întreţinerea corespunyătoare a şanţurilor şi rigolelor des curgere a apelor pluviale, a lacurilor şi bălţilor de pe raza comunelor şi stabilirea de platforme pentru depozitarea gunoaielor menajere şi altor deşeuri”, se mai spune în comunicatul respectiv.

„Trebuie precizat faptul că, salubrizarea şi ulterior menţinerea stării de curaţenie a malurilor şi albiilor cursurilor de apă are un caracter permanent şi constituie una din obligaţiile care revin autorităţilor administraţiei publice locale pentru buna gospodărire a localităţii. În perioada urmatoare vor avea loc acţiuni de control formate din echipe mixte iar în cazul nerespectării legislaţiei în vigoare vor fi aplicate sancţiuni celor responsabili cu salubrizarea”, se mai spune în comunicat.