Papa Francisc va merge la Catedrala Mânturii Neamului, pe 31 mai

0
383

Papa Francisc va vizita Catedrala Mântuirii Neamului cel mai probabil în 31 mai, în prima zi a vizitei sale în România, și va rosti un mesaj, alături de Patriarhul Daniel, iar publicul va putea asista la toate aceste ceremonii, a declarat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu.

Bănescu a precizat că deocamdată nu au fost stabilite toate detaliile programului, dar vizita Papei la Palatul Patriarhal și la Catedrala Mântuirii Neamului va fi în 31 mai, în ziua sosirii în România. Însă, Papa Francisc va fi primit de Patriarhul Daniel în Palatul Patriahal, chiar în sala în care a fost primit și Papa Ioan Paul al II-lea, în 1999, iar după această întâlnire se va merge la Catedrala Mântuirii Neamului, unde va fi acces public.