Femeie curajoasă, puternică, determinată, Theresa May a făcut tot ce i-a stat în putinţă, în pofida numeroaselor lovituri primite, în ultimul an, prin părăsirea „corabiei” de mai mulţi membri ai guvernului său. Finalmente a eşuat. Nu a putut obţine, ceea ce îşi fixase ca obiectiv: votul în Westminster, pe acordul de ieşire al ţării sale din UE, convenit îndelung, prin negocieri dure, cu Michel Barnier, reprezentantul Bruxelles-ului. Marţi seara, conform aşteptărilor, în Camera Comunelor, planul său nu a putut fi reţinut, fiind respins cu 432 de voturi, din care 100 din propria tabără, şi acceptat doar cu 202 voturi. Se vorbeşte de o înfrângere categorică, fără precedent, referirea vizând istoria politică engleză. Prin 1924, deci acum 95 de ani, conservatorii ar fi trăit o similară înfrângere. Suntem într-o situaţie de „no deal”, dar nu este o majoritate a Westminster, nici pentru acest scenariu. De fapt, se fac resimţite două majorităţi negative care se potenţează reciproc: una împotriva acordului, cealaltă împotriva posibilităţii de ieşire din UE fără un acord, „altfel” negociat. Aşadar, nu există însă nicio majoritate pozitivă. Adică, explică Antonio Tajani, preşedintele Parlamentului European, unii sunt preocupaţi de „backshop” (aşa numita plasă de siguranţă), alţii speră într-o relaţie mai strânsă cu UE în viitor, prin rămânerea în Uniunea Vamală. Multă vreme, Theresa May a clamat inflexibilă: „Brexit is Brexit”, o manieră fermă de a închide orice poartă a compromisului. Ceea ce, pe cale de consecinţă, permitea ieşirea ţării din Uniunea Vamală, surmontând, totodată, regulile europene în materie socială, fiscală, deciziile Curţii Europene de Justiţie ş.a.m.d. Theresa May nu a reuşit reducerea facturii UE, care rămâne superioară sumei de 45 miliarde euro. Inconveniente peste inconveniente. Dar care este soluţia? Mulţi dintre adversarii planului reclamă un Brexit dur (hard) alţii unul mai moale (soft). Dar nici o voinţă nu se impune decisiv. Atunci, un nou referendum? Puţini sunt aleşii britanici, care să se pronunţe pentru repetarea scrutinului. Un „no deal” (fără acord)? Este opţiunea preferată a taberei anti-Brexit radical. Dar nu face majoritate la nivelul Camerei Comunelor. O ruptură cu UE ar putea conduce la o catastrofă generală: controale ferme la frontiere, haos în Irlanda, cu reinstituirea unei frontiere între cele două părţi ale insulei, tensiuni europene, incertitudini privind soarta rezidenţilor europeni în Marea Britanie, şi a rezidenţilor britanici în Europa. 400.000 de români, potrivit statisticilor oficiale, trăiesc în Marea Britanie, deşi numărul lor este mult mai mare, şi scenariul „no deal” înseamnă ca aceştia să nu mai beneficieze de drepturile pe care le aveau. Rezumând: Nu, planul May, Nu, no deal, Nu, un nou referendum. Ce scenariu ar mai putea rămâne posibil? Amendarea planului May? Ecartul de marţi seara, înregistrat la vot, lasă puţine speranţe pentru găsirea rapidă a unei soluţii miraculoase. Ce se va întâmpla cu Theresa May, precar poziţionată momentan la conducerea partidului conservator? UE a solicitat Londrei clarificarea intenţiilor sale, cât mai grabnic. Ceea ce, bineînţeles, Londra nu poate oferi. Momentan. Referindu-se la Brexit, Michel Barnier a avertizat că niciodată riscul unui „no deal” nu a fost atât de ridicat.