Catalonia: Astăzi este convocat Parlamentul!

0
442

La aproape o lună de la alegerile regionale catalane, din 21 decembrie 2017, noul Parlament catalan se reuneşte astăzi, la Barcelona, în vederea alegerii preşedintelui şi a membrilor guvernului local. Deşi a sosit pe primul loc cu 36 de deputaţi din 135 şi 25% din sufragii, formaţiunea antinaţionalistă Ciudadanos nu este în măsură să dea preşedintele, decât în circumstanţe cu totul speciale. Madridul, care a plasat regiunea sub tutelă până la instalarea unui nou guvern, speră totuşi în schimbarea liderilor naţionalişti şi revenirea la relaţii normale cu Barcelona, renunţându-se la referendumul de autodeterminare şi negocierea unei mai bune finanţări a Cataloniei. Formaţiunile politice naţionaliste „Împreună pentru Catalonia” (JXC), „Stânga Republicană a Cataloniei” (ERC) şi Candidatura Uniunii Populare (CUP) au obţinut împreună majoritatea în Camera regională (70 din 135 de mandate – 47,5% din sufragii). Formaţiunea „Împreună pentru Catalonia” (JXC) – 34 de mandate – îl are cap de listă pe preşedintele destituit Carles Puigdemont care se consideră „preşedintele legitim al Cataloniei în exil” după ce s-a refugiat la Bruxelles la 27 octombrie 2017 şi doreşte să fie reinvestit de la distanţă. La rândul său, ERC, cu 32 de deputaţi, a ezitat până aseară, când a semnat, potrivit presei spaniole, un acord cu „Împreună pentru Catalonia” (JXC) de susţinere a lui Carles Puigdemont la preşedenţia regiunii, în cadrul restaurării instituţiilor legitime. CUP, cu patru mandate, îşi reafirmă susţinerea pentru formaţiiunile independentiste. Criza din Catalonia a costat până acum 1 miliard de euro, potrivit Madridului. Nu mai puţin de 17 aleşi din noul Parlament sunt acuzaţi de tentativa de secesiune, riscând condamnări grele. Trei aleşi, preşedintele ERC –Oriol Junqueras, fostul consilier pentru Interne – Joaquin Forn şi preşedintele asociaţiei „Adunarea Naţională Catalană” (ANC) – Jordi Sanchez, se află în arest, la Madrid, fiindu-le refuzată de Tribunalul Suprem posibilitatea de a fi prezenţi. Cum spuneam, Carles Puidemont, împreună cu ex-miniştrii regionali Clara Ponsati, Lluis Puig, Toni Comin şi Meritxell Serret, se află în Belgia. Fosta preşedintă a Parlamentului Carme Forcadell a renunţat la post şi s-ar putea ca purtătorul de cuvânt al ERC, Roger Torrent, să-i ia locul. Sigur că în aceste circumstanţe, independentiştii riscă să piardă majoritatea în Parlamentul regional. Şi totul ar depinde de atitudinea Partidului „Catalonia în Comun” – Podem, formaţiunea primarului Barcelonei, Ada Colau. Un blocaj ar putea fi evitat prin prezentarea unui alt candidat la preşedenţia regiunii, în locul lui Carles Puigdemont, acesta neputând fi validat de la distanţă. Nu sunt însă excluse nici noi alegeri, în primăvară. Printr-o decizie a unui tribunal din Barcelona, publicată luni, 15 ianuarie a.c, s-a stabilit că partidul ex-preşedinţilor naţionalişti ai Cataloniei, Carles Puigdemont, Artur Mas şi Jordi Pujol, s-a finanţat ilegal cu 6,6 milioane de euro de la grupul spaniol BTP şi serviciul feroviar „în schimbul atribuirii de lucrări”. Comisionul a trecut prin Palatul Muzicii, insituţie de referinţă în Barcelona ai cărei conducători sunt condamnaţi pentru deturnarea a 23 de milioane de euro.