Comisia de control SRI se reuneşte astăzi. Eduard Hellving ar putea fi chemat în Parlament

0
426

camera-deputatilor1Comisia parlamentară pentru controlul activităţii SRI se va reuni astăzi, a anunţat preşedintele acesteia, senatorul PSD Adrian Ţuţuianu luni, afirmând că va adresa o solicitare directorului SRI, Eduard Hellving, pentru a veni în faţa aleşilor.

Preşedintele Comisiei parlamentare pentru controlul asupra activităţii SRI, senatorul PSD Adrian Ţuţuianu, a afirmat luni că funcţiile importante deţinute în trecut şi faptul că a absolvit Dreptul îl califică pentru acestă funcţie. Întrebat ce îl califică să fie conducă Comisia SRI, Ţuţuianu a menţionat că are ”în primul rând o experienţă juridică”, enumerând instituţiile de învăţământ absolvite.

”Puteţi şi verifica. Sunt absolvent al Facultăţii de Drept, am ocupat funcţii importante, am fost senator şi secretar al Biroului Permanent al Senatului, în mandatului 2008-2012, am condus Consiliul Judeţean timp de patru ani şi jumătate la Dâmboviţa şi cred că experienţa acumulată, pregătirea juridică sunt argumente pentru care colegii mei au decis să îmi încredinţeze o misiune deloc uşoară”, a argumentat EL.

Întrebat dacă are studii în domeniul securităţii naţionale, Adrian Ţuţuianu a spus că nu, făcând trimitere la CV-ul său şi amintind ”un curs de o lună şi jumătate la Colegiul Naţional de Apărare, nu la Colegiul Naţional de Informaţii”.

Întrebat dacă a vorbit cu Liviu Dragnea înainte de a prelua funcţia şi ce i-a cerut Dragnea, senatorul PSD a precizat: ”Normal că am avut o discuţie cu preşedintele partidului care m-a rugat să vin să sprijin inclusiv ceea ce aţi spus dumneavoastră, un control real asupra SRI. A fost o discuţie desfăşurată între doi colegi. Ne-am stabilit foarte precis două lucruri: pe de-o parte ca acest control să fie efectiv, pe de altă parte trebuie create toate condiţiile ca SRI să funcţioneze în limitele stabilite de reglementarea legală”.

La întrebările jurnaliştilor, el a precizat că a avut telefonul interceptat. ”Asta sigur s-a întâmplat. După cum ştiţi, când eşti preşedintele Consiliului Judeţean, când eşti lider de organizaţie politică sunt şi situaţii care au reclamat poate sau nu, nu am suficiente informaţii, asemenea situaţii. (…) Dacă ne raportăm la ce a scris şi presa, cu siguranţă da”, a menţionat social-democratul, în condiţiile în care a fost cercetat începând din 2014 pentru trafic de influenţă în legătură cu campania electorală pentru alegerile locale din 2012.

Întrebat în legătură cu acest dosar, el a precizat: ”În anul 2012 a existat un dosar disjuns dintr-o altă cauză care mă privea pe mine. Vă spun astăzi că a fost soluţionat”.

”Cu ocazia (dosarului-n.r.) sigur că au fost interceptate telefoanele mai multor lideri politici de atunci. (…) Am o situaţie în care am fost informat (că telefonul meu a fost ascultat-n.r.). Legea securităţii naţionale spune că atunci când s-a încetat o urmărire şi nu au existat indicii există obligaţia a Parchetului să îţi comunice acest lucru, menţionând perioada, numerele de telefon, mijloacele care au fost folosite”, a adăugat Ţuţuianu, refuzând să dea mai multe detalii cu privire la interceptări.