Descoperirile lui Galileo Galilei, temă de film pentru elevii craioveni

0
502

După o binemeritată vacanţă, atât a micilor participanți, cât și a bibliotecarilor craioveni, proiectul „Cărticica pentru prichindei şi copii mai măricei” se reia la Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, unde se derulează de câțiva ani, antrenând mii de copii din școlile craiovene și doljene. În săptămâna 19-22 ianuarie, tema abordată va fi activitatea lui Galileo Galilei. «Tema constă în vizionarea unui film în urma căruia copiii vor cunoaşte câte ceva din descoperirile marelui fizician şi astrolog italian din epoca Renaşterii, părintele aforismului „Eppur si muove”», precizează reprezentanții bibliotecii. Vor participa copii şi elevi de la următoarele instituții de învățământ: Colegiul Național „Carol I”, Colegiul Național „Frații Buzești”, Școlile Gimnaziale „Mircea Eliade”, Traian”, „Mihai Viteazul” și „Sf. Dumitru”, Grădinițele „Nicolae Romanescu” și „Tudor Vladimirescu”, din Craiova.