Ministerul Culturii are 9 milioane de lei pentru a finanţa proiecte culturale

0
288

Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN), instituţie aflată în subordinea Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, a lansat prima sesiune de finanţare pentru proiecte culturale din 2013. Disponibile pentru finanţare nerambursabilă sunt 9 milioane de lei, suma maximă care poate fi solicitată pentru un proiect fiind de 70.000 de lei.

Perioada de înscriere se încheie pe 8 februarie, iar la concurs pot participa persoane fizice autorizate, asociaţii, fundaţii, instituţii publice de cultură, societăţi comerciale care derulează activităţi culturale. AFCN va acorda o atenţie deosebită proiectelor culturale de anvergură, transversale şi integratoare şi va urmări sprijinirea proiectelor în care se relevă diversitatea culturală şi dialogul intercultural, promovarea debutului artistic, încurajarea industriilor creative, întărirea capacităţii organizaţionale. Rezultatele vor fi publicate pe 18 aprilie.

AFCN a fost înfiinţată în 2005, cu misiunea de a sprijini, prin concursurile de finanţare pe care le organizează, instituţiile şi organizaţiile culturale. În cursul anului 2013 AFCN va organiza trei sesiuni de finanţare, din care două pentru proiecte culturale şi o sesiune pentru proiecte editoriale.