„Răscruci de poezie nouă”, la Agora Artelor Arhitecturii

0
364

Pe 22 decembrie 2012, la ultimul „Răscruci după sfârşitul lumii”, poetul  Mircea Liviu Goga a dăruit celor reuniţi în Agora Artelor Arhitecturii – spaţiu situat în Craiova, pe Calea Unirii la nr. 64C – volumul intitulat „Hanul catârului zburător sau Cânturile catârului”, apărut la  Editura „Ramuri”. Câteva dintre cele 45 de poeme ale sale au fost alese să fie redate, de această dată, „prin grai şi sunete”, cum spune arhitectul Cristian Ciomu, în seara de sâmbătă, 19 ianuarie, la un „Răscruci de poezie nouă”, dedicat în fiecare an sărbătorii poeziei şi culturii româneşti din 15 ianuarie. Cu bucurie şi entuziasm  şi-a anunţat participarea poetul  şi  publicistul Petre Cichirdan, autorul volumelor „Poezia, stare de veghe” şi al seriei „Interferenţa artelor”, care rezonează foarte bine cu acest „Răscruci”.

«La invitaţia făcută de Mircea Suchici  a promis că va răspunde şi publicistul  gorjean George Drăghescu, care editează minipublicaţia „Ceaşca de cafea”, un minisăptămânal cultural, literar, artistic, dedicat aproape în întregime neuitatului şi regretatului trubadur al cetăţii, care a descoperit „ordinea perfectă a cuvintelor”, Marele Nichita, cel care în „alchimia lui a dislocat verbul din muzica-i sferică şi l-a reproiectat în oglinda unui limbaj vrăjit şi reorientat: transnoetic şi metanoic, total”. Poezia se va face auzită şi prin vocile actorilor Oana Stancu şi Angel Rababoc», a precizat Cristian Ciomu.

Vor da o notă sonoră serii de sâmbătă violoncelul lui Mircea Suchici, vocea mezzosopranei Ilinca Zamfir şi instrumentele electronice „mânuite” de Cristian Ciomu şi Iulian Albu. Prieteni ai „Răscruciului” – şi nu numai –, poftiţi, aşadar, la Agora Artelor şi Arhitecturii, sâmbătă seara, la ora 19.19, la sărbătoarea poeziei şi culturii româneşti!