Comisia a publicat Raportul 2020 privind cetăţenii Uniunii

0
98

Comisia a publicat Raportul 2020 privind cetăţenii Uniunii, care face bilanțul progreselor înregistrate în ceea ce privește cetățenia UE de la ultimul raport, din 2017. Raportul stabilește, de asemenea, noi priorități și acțiuni menite să îi capaciteze pe cetățenii UE, cum ar fi o actualizare a orientărilor UE privind libera circulație, ținând seama de lecțiile învățate în timpul pandemiei de COVID-19.

Didier Reynders, comisarul pentru justiție, a declarat: „Cetățenia UE se află în centrul proiectului european. Cu toate acestea, am fost confruntați cu provocări fără precedent în ceea ce privește unele dintre drepturile de bază, pe care avem tendința să le considerăm firești în Europa – de la restricții impuse liberei circulații din cauza pandemiei, la o serie întreagă de provocări pentru instituțiile noastre democratice. Astăzi, ne reafirmăm angajamentul de a îi capacita și mai mult pe cetățeni și de a le proteja drepturile pentru o Uniune Europeană mai puternică și mai rezilientă.”

Raportul din 2020 privind cetățenia Uniunii completează Planul de acțiune pentru democrația europeană, care definește cadrul de acțiuni menite să îi capaciteze pe cetățeni și să construiască democrații mai reziliente. Acesta prevede o serie de acțiuni concrete menite să consolideze participarea democratică, să faciliteze libera circulație, să protejeze și să promoveze cetățenia UE și să îi protejeze pe cetățenii UE în Europa și în străinătate.

Acțiuni concrete și priorități pentru cetățenii UE

  1. Consolidarea participării democratice, a capacitării și a incluziunii. Creșterea implicării cetățenilor în toate etapele procesului democratic este esențială pentru democrația europeană. Anul viitor, Comisia va actualiza normele privind drepturile de vot ale cetățenilor mobili ai UE. Comisia urmărește să faciliteze atât furnizarea de informații cetățenilor atunci când votează la alegerile locale și europene, cât și schimbul de informații relevante între statele membre, de exemplu, pentru a preveni votul dublu. Comisia va finanța, de asemenea, proiecte legate de observarea independentă a alegerilor și proiecte care sprijină implicarea cetățenilor europeni.
  2. Facilitarea liberei circulații și simplificarea vieții de zi cu zi.Comisia dorește să îmbunătățească securitatea juridică a cetățenilor UE atunci când aceștia călătoresc, studiază sau lucrează într-un alt stat membru. În acest scop, în 2022, Comisia va actualiza Orientările UE din 2009 privind libera circulaţie. De asemenea, Comisia va prezenta anul viitor o inițiativă menită să ușureze viața de zi cu zi a cetățenilor UE, prin simplificarea obligațiilor fiscale ale acestora. În conformitate cu Acordul de retragere, Comisia va continua să sprijine protecția drepturilor cetățenilor UE care își au reședința în Regatul Unit
  3. Protejarea și promovarea cetățeniei UE.Cetățenia europeană nu este de vânzare. Comisia va continua să abordeze riscurile pe care le prezintă pentru cetățenia UE programele pentru investitori, iar în cazurile în care este necesar, va aplica proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor. De asemenea, Comisia va continua să monitorizeze impactul măsurilor restrictive instituite în timpul crizei provocate de pandemia de COVID-19, până la abrogarea acestor măsuri.
  4. Protejarea cetățenilor UE în Europa și în străinătate, inclusiv în perioade de criză. Comisia va continua să construiască o Uniune Europeană a sănătății puternică și să pună în aplicare, împreună cu statele membre, strategia UE privind vaccinurile pentru COVID-19.Etapele următoare

    Comisia se angajează să dezvolte instrumentele necesare astfel încât cetățenii să beneficieze pe deplin de statutul lor de cetățeni europeni. Acesta este un efort comun. Pentru a pune în aplicare prioritățile stabilite în raport, Comisia va colabora îndeaproape și în parteneriat cu statele membre, inclusiv cu autoritățile locale și regionale, precum și cu alte instituții și părți interesate ale UE, cu societatea civilă și, cel mai important, cu cetățenii înșiși.