Pactul ecologic European – o foaie de parcurs menită să asigure durabilitatea economiei UE

0
693

Comisia Europeană a prezentat Pactul ecologic European – o foaie de parcurs menită să asigure durabilitatea economiei UE, prin transformarea provocărilor legate de climă și de mediu în oportunități în toate domeniile de politică și prin garantarea unei tranziții care să fie echitabilă pentru toți și favorabilă incluziunii tuturor.

Pactul ecologic european acoperă toate sectoarele economiei, în special transporturile, energia, agricultura, clădirile și sectoarele industriale, de exemplu cele ale siderurgiei, cimentului, TIC, textilelor și produselor chimice. „Pactul ecologic european este noua noastră strategie de creștere, o creștere care oferă mai mult decât consumă. Acest pact arată cum să ne transformăm modul de viață și de muncă, de producție și de consum, astfel încât să trăim mai sănătos și să dezvoltăm capacitățile de inovare ale întreprinderilor noastre. Putem să participăm cu toții la tranziție și putem să beneficiem cu toții de oportunități”, a declarat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Plan de acțiune privind strategia industrială și economia circulară

Pentru a consacra în legislație ambiția politică de a deveni, până în 2050, primul continent neutru din punct de vedere climatic, Comisia va prezenta, în termen de 100 de zile, primul „act legislativ european privind clima”. Pentru a atinge obiectivele în materie de climă și mediu, Comisia va prezenta, de asemenea, Strategia privind biodiversitatea pentru 2030, noul Plan de acțiune privind strategia industrială și economia circulară, Strategia „de la fermă la consumator” pentru o alimentație durabilă și propuneri pentru o Europă lipsită de poluare. Vor începe neîntârziat lucrările în vederea majorării obiectivelor Europei în materie de emisii pentru 2030, stabilind o traiectorie realistă de îndeplinire a obiectivului pentru 2050. „Ne aflăm într-o situație de urgență climatică și de mediu. Pactul ecologic european este o ocazie de a îmbunătăți sănătatea și bunăstarea cetățenilor, prin transformarea modelului nostru economic. Planul nostru stabilește ce avem de făcut pentru a reduce emisiile, a restabili sănătatea mediului, a proteja fauna și flora sălbatică, a crea noi oportunități economice și a îmbunătăți calitatea vieții cetățenilor…”, a subliniat vicepreședintele executiv, Frans Timmermans.

Provocările globale pe care le reprezintă schimbările climatice

Îndeplinirea obiectivelor Pactului ecologic european va necesita investiții semnificative. Se estimează că atingerea obiectivelor actuale pentru 2030 privind clima și energia va necesita investiții anuale suplimentare în valoare de 260 de miliarde EUR, reprezentând aproximativ 1,5 % din PIB-ul din 2018. Aceste investiții vor necesita mobilizarea sectorului public și a celui privat. Comisia va prezenta, la începutul anului 2020, Planul de investiții pentru o Europă durabilă, menit să răspundă nevoilor de investiții. Cel puțin 25 % din bugetul pe termen lung al UE ar trebui să fie alocat acțiunilor climatice, iar Banca Europeană de Investiții, în calitate de bancă a Europei în domeniul climei, va oferi un sprijin suplimentar. Pentru ca sectorul privat să contribuie la finanțarea tranziției către o economie verde, Comisia va prezenta, în 2020, o strategie de finanțare verde.

În martie 2020, Comisia va lansa un „Pact climatic”, menit să facă auzită vocea cetățenilor și să le confere un rol în conceperea noilor acțiuni, în schimbul de informații, în lansarea de activități la nivel local și în promovarea soluțiilor care pot fi reproduse și în alte locuri. Provocările globale pe care le reprezintă schimbările climatice și degradarea mediului necesită un răspuns la nivel mondial. UE va continua să își promoveze obiectivele și standardele în materie de mediu în cadrul convențiilor ONU privind biodiversitatea și schimbările climatice și să își consolideze diplomația ecologică. G7, G20, convențiile internaționale și relațiile bilaterale vor oferi ocazia de a convinge și alte state să își intensifice eforturile. UE își va utiliza, de asemenea, politica comercială pentru a asigura durabilitatea și va încheia parteneriate cu țările învecinate din Balcani și Africa, pentru a le ajuta în procesele de tranziție.