Alb-albaştrii sub lupă, analiza evoluţiilor din meciul cu Voluntari

0
774

Popescu – Deşi a manifestat o nesiguranţă îngrijorătoare, niciun gol nu s-a luat din cauza gafelor sale. Şi la acel meci a avut nişte ezitări la mingi uşoare, a scăpat din nou “săpunul”. Din păcate, nu pare să fi depăşit tracul primelor meciuri sau poate chiar nu e vorba de acest lucru şi are „apucături” gen Tibi Lung. Publicul l-a huiduit, pe nedrept, dar de fapt acelea erau manifestări nu i se adresau, erau provocate de îndepărtarea lui Pigliacelli, un portar apreciat de fani. Autorul debarcării italianului este tot Piţurcă.

Măţel – A fost jalon la golul oaspeţilor, a ieşit aiurea dion zona sa. Dacă-i intra acel voleu de la 30 de metri era golul campionatului. Oricum, fundaş dreapta trebuia folosit Martic, dar Piţurcă pune mai presus orgoliul său decât interesul echipei, la fel ca şi în alte cazuri. Nici vorbă ca Martic să fie accidentat, dar Piţurcă trebuie să-şi promoveze jucătorul adus de el. Antrenorul vrea să demonstreze că achiziţiile sale, Măţel şi Zakaric, sunt viabile, însă cei doi sunt la fel de modeşti precum Piţurcă.

Bălaşa – Al doilea său gol pentru Craiova. A fost inspirat, dar şi marcajul a fost cel puţin lejer, parcă oaspeţii aşteptau să ia gol, ambii stoperi ai Craiovei erau fără marcaj. A avut un şut din lovitură liberă, dar prin care a  confirmat încă o dată că nu el ar trebui să execute astfel de faze. La faza golului oaspeţilor s-a greşit în scară: Bărbuţ, Zakaric, Măţel, Bălaşa şi Tiago.

Tiago Ferreira – A mai încasat un galben pe greşeala sa, am mai văzut încă o dată că nu se poate descurca nici cu nişte adversari modeşti. Portughezul nu ştie să facă marcaj, nu are minim de anticipaţie. Atât la cea mai mare ocazie a Voluntariului, cât şi la gol, Tiago s-a îndepărtat pur şi simplu de adversar. Nu i se poate imputa atitudinea niciodată, dimpotrivă, l-a luat valul în repriza secundă şi l-am văzut avansând în bandă şi centrând. E adevărat,  şi-a lăsat şi partea descoperită şi oaspeţii puteau specula pe contraatac, dar Bancu s-a repliat bine. Dacă se poate, trebuie îndepărtat din iarnă, dar dacă nu a vrut el să plece la FCSB, e greu de crezut că va accepta rezilierea contractului.

Bancu – Deşi în multe momente în care echipa nu producea fotbal, căpitanul a fost salvator, în situaţiile în care publicul pune presiune, nu rezistă, nu face faţă, se pierde. A greşit foarte multe pase, deşi tot el apoi recupera mingea. Nu a putut ridica echipa de jos, s-a aliniat la nivelul ei. A şi fost puţin bulversat de mutările pe alte posturi.

Mateiu – Tocmai când îl vedeam titular indiscutabil, a făcut un meci prost, la fel ca echipa. Nici defensiv nu a fost util, iar pe construcţie a fost complet neinspirat. După ce au ieşit el şi Zakaric, s-a jucat mai bine.

Cicâldău – Cel mai bun jucător al Craiovei şi poate singurul care a ieşit în evidenţă când toată echipa era la pământ. Impecabilă execuţia cu care a egalat şi a readus echipa în joc. Are 6 goluri, golgheterul Ştiinţei. A mai avut şi un şut în finalul primei reprize, dar pe direcţia portarului.

Zakaric – La acest meci a coborât la mijloc, dar nu e bun pe niciun post, degeaba îl forţează Piţurcă, o face doar să demonstreze că a adus ceva de calitate, dar Zakaric nu convinge sub nicio formă, la fel ca Piţurcă.

Bărbuţ – Prestaţie slabă, a pierdut multe mingi, dar are meritul de a fi obţinut lovitura liberă din care a egalat Cicâldău.

Mihăilă – Nu înţelege nimeni de ce Piţurcă îl scoate din bandă, fiindcă randamentul său în centru scade dramatic. Nici în 4-3-3, nici în 4-4-2 n-a jucat ce se aştepta. Măcar a oferit centrarea la golul victoriei.

Niţu – A jucat puţin, a fost timorat, a scos doar un corner, într-o fază jucată la alibi. A jucat la fel ca un junior de umplutură, fără personalitate, fără să arate ceva.

Ivan – A continuat evoluţia proastă de la Giurgiu, a fost extrem de slab. Mare ţeapă cu suma plătită pentru el în vară. Ori asta, ori mare ţeapă cu Piţurcă, fiindcă niciun jucător nu este în formă sub comanda lui. A uitat şi să-i arate mişcările de vârf. Indiferent de rezultatul de la FCSB, ar fi indicată despărţirea de Piţi.

Ivanov – A intrat foarte bine, a dinamizat jocul, a fost prezent pe ambele faze, a recuperat, a declanşat contre. Din păcate, nu-i intră în graţii lui Piţurcă. Ori jucătorii îl „lucrează” pe Piţurcă, lucru foarte puţin probabil, fiindcă nu mai forţau să câştige (şi chiar dacă ar fi aşa, tot vina antrenorului ar fi, fiindcă nu are tact şi nu şi-a câştigat vestiarul), ori Piţurcă a reuşit să-i scoată din formă pe toţi jucătorii. S-a certat cu majoritatea, le-a scăzut cota, i-a ferecat în cantonamente, i-a dus pe plajă ca în anii 70, dar fotbal nu am văzut.

Roman – Partea bună e că a fost extrem de prezent în joc în minutele pe care le-a avut, partea proastă e că tot ce a făcut a fost greşit. Ce execuţii complet ratate a avut din poziţii excelente, iar pe la Botoşani reuşea assist din rabona sau goluri din foarfecă…  Dar poate acolo avea antrenor…