Autocar care se deplasa spre Craiova, răsturnat în judeţul Olt

0
490

Un autocar, în care se aflau 29 de persoane, care circula pe relaţia Tg. Mureş – Craiova, s-a răsturnat, aseară, în judeţul Olt, între localităţile Salcia şi Pleşoiu. Autovehiculul a căzut pe partea dreaptă, în zăpadă, astfel că, până la sosirea echipajelor ISU Olt, nu au putut coborî. S-a intervenit în timp util, a fost degajat stratul de omăt, pasagerii au fost evaluaţi medical, niciunul nesuferind vreo leziune, şi, până la repunerea utilajului pe carosabil, cele 29 de persoane au fost cazate într-o şcoală din Slătioara, apoi şi-au continuat drumul spre destinaţie.